Zilele trecute postasem pe Facebook asta: „PSD va trebui demolat la un moment dat, ca blocul din Rahova. Efectiv nu va mai putea fi locuit din cauza acestor scăpări de gaze numite Ciolacu, Paul Stănescu, Mișu Tudose, Grindeanu sau Fifor“.
Scrisesem asta după ce Grindeanu îl atacase pe Bolojan spunând că „Se poate guverna și cu inima deschisă, nu doar cu sprânceana încruntată“. Și ca nu cumva să fie prea subtil, a adăugat: „Ați văzut că n-am folosit pluralul“.
Și-acum mă mai adun seara cu soția, cu copiii, punem gluma asta pe TV și râdem până ne ia somnul.
Mă rog, cineva mi-a comentat: „Zici tu, dar să știi că are dreptate Grindeanu…“.
Și-atunci mi-am dat seama de un lucru: „Băi, nu, Grindeanu nu mai poate să aibă dreptate nici când spune chestii evidente. Din simplul motiv că Grindeanu nu mai poate fi crezut“. Ca om politic contează ce spui cât timp ești crezut.
Mă uit la tine, ascult ce spui, ca politician, te votez, atât timp cât am încredere că ce zici și ce faci sunt pentru un bine general, pentru politici care să ajute un bine general.
Când nu mai cred asta, ca alegător, jocul dintre cetățean și politician e închis. Din păcate pentru Grindeanu, prea mulți știm că ceea ce spune și ceea ce face sunt exclusiv pentru a ajunge din nou să sugă bugetul țării prin colegi de partid, prin firme de casă, prin reginele contractelor cu statul și tot așa, aruncând când și când pensionarilor pe jos câte 200 de lei. Grindeanu îl critică acum pe Bolojan pentru un PSD bine mufat la banii publici și cu oamenii puși peste tot în funcții. Dar marea chestie e alta: Grindeanu nu-și dă seama că tocmai acesta e motivul pentru care PSD e mort la 15-16% visând să atingă un 20% – că puțini îl mai cred, restul îl văd ca pe un nea Sorin încercând orice ca să devină relevant.
