Cristian Victor Popescu Piedone a fost condamnat de Justiția română mai degrabă din cauza presiunii publice decât ca urmare a unor fapte săvârșite de el. Nu ar fi prima dată când, în loc de legi, judecătorii români se orientează după sloganuri. „Corupția ucide“ a fost un astfel de slogan, puternic, luat de unii drept, aproape, lege fundamentală. O Constituție scrisă pe asfalt cu funinginea rezultată după accidentul din Colectiv. Faptul că alți judecători l-au eliberat pe Piedone din închisoare, nu pentru bună purtare, nu pentru că ar fi găsit niște negri care să-i scrie cărți care să-i scurteze pedeapsa, arată că nici măcar vestita Justiție românească nu este capabilă să se hotărască dacă sloganurile și presiunea publică sunt sau nu izvor de lege. Deocamdată pare că nu, dar numai în cazul lui Piedone. În altele s-a judecat bine-mersi după slogan și s-a condamnat la presiunea străzii. De aia se și vorbește despre haosul din Justiție și despre lipsa unor reguli unitare, care să garanteze aceleași sentințe pentru fapte similare.
Probabil că Piedone nu trebuia nici măcar trimis în judecată pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, căci nu el era vinovatul, dar așa au fost vremurile, „a fost nevoie să moară oameni“ pentru ca Victor Ponta să nu mai fie prim-ministru, iar Klaus Iohannis să aibă, pentru prima dată, guvernul „lui“, guvern pe care nu alegerile i l-au furnizat, așa cum ar fi fost democratic.
În mod cert, însă, Piedone ar fi trebuit să intre de foarte multă vreme în atenția procurorilor și a anchetatorilor pentru mult mai pământenele fapte de arme și încrengături care au făcut ca primăriile sectoarelor 4 și 5 din București să fie împânzite cu membrii clanului Popescu.
Cu tot cu familia extinsă, compusă din fiu, fiică, ginere, noră, cuscri, nepoți, nepoate, amantele nepoților și rudele amantelor, caracârtița lui Piedone care controlează de facto două sectoare ale Capitalei numără 24 de persoane, împărțite echitabil în consilii locale, administrație și companii ale celor două primării/consilii locale.
Cei 24 de membri ai clanului dețin funcții în administrație sau în firmele statului, dețin firme care au contracte cu cele două administrații locale, împart și schimbă între ei proprietăți, investesc în aceleași ansambluri rezidențiale din București și de pe litoral.
Piedone și-a răspândit mașinile de colecție pe la mare parte dintre membrii clanului, iar membrii familiei și apropiații trec în declarațiile de avere bijuterii care ar face invidioase multe magazine de specialitate.
De când Piedone se fâțâie pe la televizoare, mai întâi, și prin social media, mai nou, cerșind, practic, atenția procurorilor, instituțiile statului se fac că nu văd, preferând să fugă după corupții verzi pe pereți. E și mai simplu așa. E mult mai complicat să muncești, să pui cap la cap licitații aranjate, HCL-uri cu dedicație, conturi și relații de familie. Piedone este, așadar, un om cinstit, nepotismul nu este corupție, corupția oricum nu mai ucide, a fost reeducată, deci totul e bine. Slava!
Cu atat mai grav, magistratii-maciuca ai sistemului si urlatorii de sloganuri din strada i-au facut lui Piedone un serviciu. Unul scump platit, dar i l-au facut. L-au transformat in victima a sistemului, i-au dat un avant de popularitate in ochii multora care, chiar daca poate nu inteleg complexitatile intrigilor si mecanismelor asa-zisei justitii din tarisoara, au capacitatea de a percepe ca un individ a fost palit de sistem pentru ceva ce n-a facut.