– Alo, Sever, auzi tu ce mă mint ăștia pe mine!… Cică tu nu ai scris nici un articol despre cît de trădător e Regele…
Ei bine, în secunda următoare Sever s-a așezat la masa de lucru și, cu mina unui rabi încîlcit în pilde ca vrabia în boscheți, a început să-l mîngîie și el pe rege. Și l-a mîngîiat pînă bătrînului i-a dat sîngele.
Într-o turteală de cuvinte și-o înghesuială mai ceva ca la promoțiile la supermarketuri, Sever Voinescu găsește într-un final drumul spre obrazul monarhului: "există o mare probabilitate ca eu, împreună cu poporul meu, să fi fost un pic altfel astăzi dacă Regele ultim al libertăţii noastre, Regele de dinainte de infern, ar fi fost un erou, şi nu un refugiat taciturn."
Se simte în aceste cuvinte damful celui nenumit. Pînă la urmă, singura deosebire între ce spune Sever Voinescu și ce a spus Băsescu în fața unui Cristoiu hlizit ca o fată de pension care simte între picioare ghiulul rece al profesorului de pian este că lipsește cuvîntul "trădător". Mă gîndesc însă altfel: oare poporul tău, Severe, nu ar arăta altfel dacă tu, la dreapta Robertei Anastase, nu ai fi consimțit la un furt ordinar în văzul celor cîțiva parlamentari și-a milioane de români, numărînd pedeliști verzi pe pereți?
Citiți "Regele, gîndurile mele şi liniştea", unde regele e un "autist ", gîndurile lui Sever sînt luate cu împrumut, iar liniștea costă.