Steinhardt a fost condamnat de comuniști, în „lotul Noica-Pillat”, la 12 ani de muncă silnică. Soluția sa: convertirea la creștinism în penitenciar. Eliberat în 1964, se regăsește în călugăria la Rohia. Nicolae Băciuț a stat de vorbă cu N. Steinhardt.
Reporter: Ce lecție mai poate spune N. Steinhardt astăzi generației Internet?
Nicolae Băciuț: N. Steinhardt este de foarte mare actualitate. Să extragem doar un exemplu, din cartea mea de interviuri N. Steinhardt. Între lumi, pentru o scurtă lecție despre libertate: „Cu libertatea omul poate face multe lucruri bune. Dar poate și să o exaspereze, să o prefacă în absurd și în toxină. Libertatea, în societate, nu înseamnă dreptul de a face orice. În societate, există libertăți concomitente, deci și posibilitatea unor abuzuri de drept. Libertatea, ca orice însușire, ca orice entitate, are nevoie de moderațiune și dreaptă socoteală. Nu-i totuna cu anarhia. Bună, minunată, indispensabilă e libertatea. Rea și aducătoare de rele este libertatea fără de măsură, înnebunită, încăpută pe mîna nerozilor. Atunci e premergătoare de haos, dezordine, prostie – și-n cele din urmă (fără doar și poate), de tiranie”. Și dacă ar trebui urmat doar în a învăța lecția despre libertate și cîștigul pentru “generația Internet” ar fi imens. Și nu doar pentru ea! Tot Steinhardt ne mai dă un argument pentru prețul tinereții: “Tinerețea, chiar atunci cînd e de mult surpată prin trecerea anilor, stă alături de noi ca un indelebil fond freudian-adlerian”. N. Steinhardt trebuie citit măcar pentru mărturia despre generația lui din Jurnalul fericirii. Pentru că, dincolo de toate problemele contemporane, tema libertății devine prioritară.
Rep.: Dar României neașezate?
N.B.: N. Steinhardt era un om cu o viziune foarte cuprinzătoare asupra lumii. Să nu uităm că și-a clădit destinul pe temelia „Dreptului” pe care l-a studiat, fiind mereu preocupat de ideea de justiție, de dreptate, adevăr și libertate. Nu are acum nevoie imperioasă România de justiție, dreptate, adevăr și adevărată libertate?
Rep.: Care-i, de fapt, sacrificiul convertirii sale?
N.B.: Convertirea sa nu vine din sacrificiu, ci din căutarea căii spre mîntuire. Putea să rămînă în credința în care s-a născut, putea să aleagă alte credințe. Credința în care s-a regăsit el, evreul, a fost ortodoxia, chiar dacă botezul din închisoare avea o neostentativă tentă ecumenică.
Rep.: De ce pelerinajul la Arsenie Boca și nu cel la Steinhardt?
N.B.: Cred că pelerinajul care se face parcurgînd opera lui N. Steinhardt este mai important decît pelerinajele care rup credința de om. Aceste pelerinaje, inclusiv cel la mormîntul lui Arsenie Boca, sînt paradoxuri ale credinței. Diferența dintre cele două repere pentru pelerinaje (N. Steinhardt, Arsenia Boca) e ca diferența dintre drumul la piață și drumul la bibliotecă. Dar, vorba lui Blaga, „tot ce-i ne-nțeles se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari”.