Caţavencii

Nicu Ciucă, făcut pentru altele

Mihai Tudose, traseist și om de gargară groasă, spune că Nicu Ciucă nu-i făcut pentru politică. Cine ar fi zis că până și unul ca Tudose va avea cândva dreptate?

Drumuri închise, vreme nasoală, ninsori și, peste toate, grija PSD și PNL de a comasa dracului cumva alegerile, doar să nu pară niște papagali în fața lui Șoșo și AUR.

Arhiepiscopia Tomisului a vândut sticle goale pentru agheasmă cu un leu bucata. Dacă nici turnătorii nu mai toarnă, ci îți dau sticla goală, înseamnă că s-a ales praful de tot.

Eugen Tomac: „Acordul cu Austria, un măr otrăvit“. Of, băiețașul ăsta numai la mâncare se gândește.

Judecătorul Dănileț se pensionează la 48 de ani și va primi o pensie în jur de 27.000 de lei pe lună. De-acum se poate deda cu totul cântecului, karatelor, Internetului și, în general, ridicolului.

Sute de produse alimentare s-au scumpit de la 1 ianuarie 2024, după ce Guvernul Ciolacu a mărit TVA. Nu, nu, va zice Marcel Ciolacu, nu e de la TVA, e de la păcănele, dar lasă, că rezolvă el asta, gata cu șmecheria!

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că de vineri începe plata pensiilor majorate cu 13,8%. Un moment de bucurie, bineînțeles, când auzi că premierul țării spune că va respecta legea adoptată cu două săptămâni înainte.

Exit mobile version