La prima vedere, coaliția PSD-PNL are în buzunar cheia succesului electoral. Dacă păstrează acordul de guvernare transelectorală, dacă se înțeleg, adică, să se recombine după alegeri și să susțină un candidat comun la Cotroceni, PSD și PNL pot lua toată puterea politică și administrativă. Pot face majoritatea care va da premierul (cu UDMR, minorități și recrutări masive de traseiști), după cum pot pune în turul doi la președinție un candidat care va bate contracandidatul suveranist.
Numai că, pe măsură ce orologiul bate și sorocul votului se apropie, lăcomia își face drum cu coatele în cele două partide. După cum arată cifrele, PSD va lua cel mai mare scor la locale și la parlamentare, ba chiar la europarlamentare. În numele acestui primat electoral, PSD va dori, în mod firesc, să dea premierul în cadrul coaliției postelectorale. PSD va conduce, așadar, încă niște ani economia, va stăpîni și stoarce resursele, în timp ce PNL, cu perspective electorale mai slabe ca acum patru ani, va avea o prezență în Guvern mai redusă decît cea pe care o are azi, mai ales că va trebui, probabil, să facă loc și unor miniștri de la UDMR, minorități sau unor reprezentanți ai lui Dan Voiculescu și ai traseismului parlamentar. Ca urmare a acestei diminuări peneliste, PSD se vede îndreptățit să vrea și Președinția. E visul de aur al bătrînilor hoți comuniști și al tinerilor lor nepoți, reanimat acum, la douăzeci de ani de la dispariția președintelui-soare, Ion Iliescu. PSD ține deja cu dinții de împingerea lui Marcel Ciolacu pe tronul Președinției, iar îndemnul „Acum ori niciodată!“, devenit strigăt de luptă, poate fi auzit atît în cîrciumile scumpe din Capitală și Poiana Brașov, cît și în stațiunile de lux din Europa și Emirate, unde-și petrec baronii roșii momentele conspirative.
De cealaltă parte, baronii PNL realizează că PSD va da premierul și nu vor în ruptul capului ca același partid să dea și președintele. Dacă se va întîmpla una ca asta, ei vor deveni irelevanți, mult mai vulnerabili ca acum, cînd, de bine, de rău, există un președinte pus oarecum de ei la Cotroceni. Chiar dacă e mai mult frînă decît motor, Iohannis a fost capabil să-i înfricoșeze pe pesediști cu parchetele, Serviciile și restul aparatului de intimidare pe care l-a moștenit de la Băsescu. De aceea, perspectiva ca PNL să susțină un candidat comun cu PSD, adică să-l susțină pe Marcel Ciolacu, e în acest moment inacceptabilă pentru liberali, cel puțin pentru acea parte care abia așteaptă să se scuture de povara politică a lui Iohannis. Liberalii au ca mutare de rezervă un candidat al dreptei reunite, care ar putea aduce la urne, în turul doi, valul nehotărîților îngrijorați de o victorie pesedistă prea mare.
„Nicu și Marcel“ e o formulă care își trăiește agonia, chiar dacă nici Nicu și nici Marcel nu îndrăznesc să admită asta și tot amînă momentul conflictului deschis. Acest conflict se va declanșa după alegerile europarlamentare din iunie, dar și-a stabilit de pe acum lista săbiilor, topoarelor, a morților și răniților.
„Dreapta reunita” banuiesc ca include USR, care e, de facto, partid de extrema stanga… Ameteste electoratul de atatea (pseudo)optiuni.