Privim cu atenție și îngrijorare prestația președintelui nostru la Consiliul pentru Pace nășit de Donald Trump. După primele patruzeci și cinci de minute, care i-au aparținut exclusiv părintelui spiritual, senzația e că Nicușor s-a prezentat acolo pe post de muscoi. Nici n-a stat acasă, dar nici nu s-a dus cu cadou. Poate acum regretă că nu a fost la întâlnirile serioase, precum cea recentă, de la München. La Washington pare că a nimerit la un revelion al ospătarilor, unde gazda face eforturi supraomenești să rețină numele invitaților. Sala e plină de neamuri proaste, iar glumele sunt de șantier. Bădărănia cu care au fost întâmpinate căpeteniile de stat ar face-o să roșească de jenă până și pe Viorica Dăncilă. De la pupitrul principal, Trump i-a spus președintelui din Paraguay că, deși e tânăr și frumos, nu intenționează să-l babardească. Un compliment mai elegant nici că putea primi de la cel mai important om al planetei.
Când a ajuns la președintele României, inimile întregii țări au înghețat pentru o clipă. Numele i l-a știut, nici când a pronunțat numele țării nu s-a încurcat. În schimb, l-a făcut premier. Așa cum bătrânul înțelept român pleca de-acasă bou și se întorcea vacă, la fel am putea constata și în cazul observatorului nostru, la revenirea în țară, că s-a dus președinte și s-a întors prim-ministru.
Următorul mare hop a fost luarea de cuvânt a lui Nicușor Dan. Cu mari emoții l-am ascultat vorbind despre implicarea României în reconstrucția din Gaza. Contribuția noastră la Consiliu, cum ar veni. A spus că vom ajuta la refacerea instituțiilor, că ne vom implica în punerea pe picioare a justiției, poliției, administrației publice. Adică exact domeniile în care excelăm și acasă. Mai avea puțin și zicea că îi vom învăța cum să elimine corupția. Mi-a plăcut, am râs. Am început bine, suntem haioși. Ceva ne spune că, dacă nu se îmbată Viktor Orban, avem mari șanse să fim sufletul petrecerii.