Nicușor

Mașina trase pe dreapta în stația de autobuz și tînăra femeie deschise ușa din spate ca să coboare. După primul pas țîșni însă înapoi cu viteza unui corporatist care pleacă acasă, trîntind portiera gri și blocînd-o pe dinăuntru. „E un șobolan afară”, chițăi înspăimîntată femeia, în timp ce șoferul de Uber, domnul Bebe, tocmai se întorcea spre ea curios. „Păi, și io ce să vă fac, domnișoară?” „Nu știu, dar io nu ies afară.” „Dar am ajuns la destinație, trebuie să coborîți.” „Nu ies nicăieri! Vrei să-ți dau o stea?”, se burzului prințesa la Bebe, care oftă învins și scoase levierul pe care-l ținea drept asigurare sub scaunul șoferului. Văzînd scula lucitoare în lumina puternică a lunii pline, pasagera regretă o clipă tonul isteric pe care-l folosise. Poate că nu-i bine totuși să țipi la un bărbat cu un obiect contodent în mînă, în mașina lui. Din fericire, domnul Bebe scoase arma albă din mașină și începu să caute șobolanul. Dădu două ture mașinii, apoi se uita sub caroserie: bestia fie fugise, fie se ascundea ca luptătorii talibani în peșterile din Afganistan. Nemulțumit că trebuise să se ridice în picioare, domnul Bebe se întoarse bombănind spre portiera lui, gata s-o dea jos pe fandosita care îi ocupa abuziv mașina, dar chiar atunci văzu un biet șoricel tremurînd la baza roții. „Ăsta-i șobolanul îngrozitor?”, pufni Bebe. „Hai încoace, micuțule! Nu-ți fac nimic”, spuse șoferul, lăsîndu-se pe vine. „Hai la mine” – și șoricelul se îndreptă ezitant spre mîna întinsă a lui Bebe. „Am să-ți spun Nicușor, pentru că ai o față de Nicușor”, spuse înduioșat bărbatul, și Nicușor îi rămase numele șoricelului, care în timp deveni prietenul cel mai bun al lui Bebe. Luni întregi, poate chiar ani, Bebe și Nicușor bătură străzile Bucureștiului în sus și-n jos, Bebe mulțumit că are un prieten, iar Nicușor mulțumit că nu zace pe o bordură cu mațele împrăștiate și capul în gura unei pisici. Atît de atașat era Bebe de șoricelul lui încît nu de puține ori îl lăsa chiar să conducă, el bîndu-și cafeaua în dreapta sau moțăind pe bancheta din spate. Într-o zi, însă, lucrurile luară o turnură cu totul și cu totul neobișnuită. Bebe tocmai trăsese la benzinărie, ca să alimenteze, să facă un pipi și să ia o cafea, dar la întoarcere mașina nu mai era acolo. Disperat, Bebe căută peste tot prin împrejurimi, fără nici un rezultat: mașina dispăruse, la fel și Nicușor. Tot ce mai putea bărbatul să facă era să se întoarcă abătut acasă. Nu mică îi fu însă surpriza cînd, la o trecere de pietoni, calea îi fu tăiată de propria mașină, colantată în taxi. Șoricelul Nicușor, devenit între timp rozător în toată firea, coborî geamul și îi scuipă adevărul în față lui Bebe: „Serviciile de ride-sharing sînt o mizerie! Taximetria legală e singura taximetrie! UBER egal REBU!”.