Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nimic nu e gratis pe lumea asta

Zoom Nimic nu e gratis pe lumea asta

Prima mea ieșire în Istanbul a avut loc în urmă cu 25 de ani, cînd România înscrisese vreo patruzeci de scriitori băutori, vorbitori de limbi străine, joviali, flecari, aroganți (cine e mai tare decît noi?) într-o expediție internațională, pe un pachebot de lux, în zona Mării Negre și a Mediteranei de peste gîrlă. Nu mai spun de șarmul masculin românesc, care a exploatat tot ce se putea exploata și a băut tot ce se putea bea. În fine, asta era o primă ieșire în spațiul sud-estic și tot ce vedeam era pudrat cu prejudecăți. Am mai povestit cum a strîmbat din nas Mircea Ciobanu văzînd moscheile, palatele, minaretele, bazarul – și cum a tăcut cînd a dat cu ochii și cu urechile de Cisterna de sub pămînt, cu cîrdurile ei de pești orbi, cu muzică de Bach și cu capul Gorgonei, rău prevestitor, la capăt. Așa că, atunci cînd a vizitat Efesul și Pergamul, regretatul Mircea Ciobanu a rămas fără cîrcoteală. Dar asta e deja istorie.

Noi, ăștia mai neduși la biserică, aveam treabă cu cumpărăturile și cu număratul banilor. Țin să vă aduc aminte că era anul 1994, iar dolarul se vădea scump la vedere prin România. Așa că eram, toți, cu ochii în patru. Fiecare bancnotă verde avea valoarea ei. O simțeam, prezență tăcută și tainică în buzunare, cînd hălăduiam pe bulevardul aurului. Mamă, cît aurăret! Kilometri galbeni, tarabă și dugheană lîngă dugheană și gheretă. Hm… dar poate vă întrebați cam cîtă valută aveam asupra noastră. Ei bine, din ce îmi aduc aminte, doar Agopian și Dan Cristea posedau mai mult de 100 de dolari. Noi ne învîrteam în jurul sumei de 30-40. Cel mai cheltuitor a fost, însă, Ioan Buduca. Avea un soi de privire împăienjenită asupra realității.

Într-o zi, pe cînd eram în preajma lui Topkapî, după ce văzusem – cum altfel? – sabia lui Ștefan cel Mare, ne preumblam pe străzile metropolei, vînînd din ochi cele mai ieftine lucruri. Nu prea aveam obișnuința negociatului. Veneam dintr-o țară în care prețurile erau fixe. În fața lui Buduca s-a proțăpit un puști cu ustensile de lustragiu. L-a luat după tipic:
– Ingliș? Franse? Italiano? Român?

Buduca a înflorit. Băiatul s-a oferit să-i lustruiască pantofii (îi văd și acum, pantofi maro deschis, de piele, cu model). Buduca nu s-a înduplecat.

– Gratis, a zis puștiul. Asta gratis – și i-a arătat pantoful stîng.

Buduca a căzut pe gînduri. Și celălalt? Băiatul a înflorit și a dat din mîini, apoi a zis ceva în turcește. Noi am vrut să-l luăm de acolo: “Hai, măi, că n-ai nevoie”. “E gratis!” “Gratis pe dracu’!” Dar băiatul a pornit lucrarea. Apoi a ajuns la al doilea. Un dolar. Buduca s-a burzuluit. Nu dau! Băiatul a scos o soluție sclipicioasă. Dădea și cu aia. Bine, s-a învoit amicul nostru. Micul lustragiu a dat și cu soluție miraculoasă. Ei bine, pînă la urmă, cu cîrpe, cu perii, cu soluție, toată afacerea a costat 5 dolari. Degeaba a protestat Ioan. I-a scos din buzunar și duși au fost.

– Da, a spus el, m-am pîrlit, da’ uite ce pantofi frumoși am!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]