Melania Trump, după ce a avut o traumă de piață cu filmul dedicat ei și făcut parcă de cântăreții de curte ai lui Ceaușescu, a regretat profund că s-a băgat în troaca politică a soțului ei. A scos capul de la cutie și publicul american și-a amintit că Prima Doamnă, o imigrantă din Slovenia, după 30 de ani de America, vorbește cu un accent de parcă ieri ar fi aterizat cu bocceluța în spate pe aeroportul JFK. Apoi fotografiile din dosarele Epstein au început să circule și mai abitir pe net, arătând-o pe Melania evoluând lasciv la bară, de pe vremea în care nu avea operații estetice, nu se căsătorise cu Donald și părul ei era de un șaten balcanic comun.
Iată că, într-un efort electoral evident, Prima Doamnă a Americii lui Trump se alătură eforturilor de pace ale Papei și obține un armistițiu scurt în Oleșki, oraș ucrainean asediat de trupele ruse. Dacă ați crezut că această implicare indirectă a Casei Albe pentru a salva civili din încercuire va deveni un suport electoral pentru președintele Trump și, implicit, pentru Partidul Republican, să știți că v-ați înșelat. În realitate, demersul a salvat vieți, a oprit o tortură pe care rușii au aplicat-o prin teroare populației civile, indiferent că vorbim despre etnici ucraineni sau etnici ruși. Armele, minele și dronele au amuțit pentru scurt timp și oamenii au putut fi evacuați.
Efortul internațional a însemnat și organizare, astfel încât oamenii au putut să aleagă unde vor pleca din oroarea primei linii a frontului. Așa s-au umplut 11 autobuze cu localnici care au vrut să se refugieze în Ucraina și patru autobuze cu oameni care au vrut în Rusia. Imaginea celor 11 autobuze care plecau cu refugiați spre Ucraina și a celor patru spre Rusia a devenit virală pe internet, a umplut rețelele sociale și a construit un simbol mai puternic decât orice alt narativ anti-Putin. Oamenii fug din calea rușilor și nu la ruși, așa cum, pe vremea lagărului socialist patronat de URSS, nemții fugeau din DDR, înfruntând gloanțele grănicerilor din Est, pentru a ajunge în RFG, adică în Vest. Iar în spatele acestor puncte cardinale erau două sisteme ideologice opuse, într-o arhitectură geopolitică cu buton nuclear: SUA și URSS.
Fuga ucrainenilor spre Vest și nu spre Est vine în completarea tabloului în care milioanele de imigranți care iau cu asalt Europa Occidentală nu au niciun gând să-și încerce norocul în Federația Rusă. Așa cum nu există coreeni din Sud care să fugă în Nord, tot așa nu sunt români care să plece la muncă în Vladivostok sau Norilsk, și nu la Madrid sau la Roma. Scorul de 11–4 pentru Vest împotriva Estului, în meciul autobuzelor cu refugiați, se răsfrânge și asupra imaginii lui Donald Trump, care este astăzi un aliat oficial al lui Vladimir Putin. Prin tot ce a făcut în acești doi ani de Casă Albă, Trump și administrația lui s-au aliat nenatural cu Estul împotriva Vestului. Am avut doi ani în care am fost spectatorii evoluției la nivel geopolitic a unui Washington suicidal, legat ombilical prin ștreang și săpun de Kremlin.
Știu, detractorii democrației occidentale în favoarea autocrației eurasiatice, fie ei boți, troli sau idioți utili, vor spune că sunt imagini generate cu AI sau că realitatea este pe dos, că cele 11 autobuze au plecat cu cântece patriotice la Putin și patru erau cu civili luați de Zelenski ostatici. Este prea târziu pentru această propagandă. Într-un viitor apropiat, puntea transatlantică numită MAGA, ce a legat Washingtonul de Kremlin, va crăpa, iar lumea nu va aprecia retrospectiv intervenția Melaniei Trump în Ucraina, atâta timp cât ițele cu care Putin îl controlează pe Trump vor fi tot mai subțiri. Europa post-Trump și post-Putin va trebui reclădită, așa cum a reînviat ca Pasărea Phoenix din cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial, acum peste 80 de ani. Pentru că secolul XXI va fi al democrației sau nu va mai fi.