L-am văzut pe Ciolacu în ziua votării Guvernului în plen. Foială, lume multă, parlamentari, jurnaliști. Doar el, cu un zâmbet de hienă lovită de cufureală, nu știa cum să se bage în seamă. Și s-a băgat: a zis că el așteaptă dezastrul să vină, că așa au zis toți, doar că dezastrul nu mai vine.
Cu alte cuvinte: prea multe minciuni, țara e bine, e echilibrată, acel 9,3% deficit de anul trecut e doar o cifră, iar inflația – un zvon.
Și-apoi, mă uitam la Grindeanu, la discursul din plen, care și-a asumat – cum naiba să nu-și asume el?! – guvernarea trecută, dar și pe cea viitoare, pentru că – nu-i așa? – PSD e responsabil. Dar Grindeanu ar face bine să ne povestească cum s-a întâmplat anul trecut cu deficitul ăsta. Adică a fost o clipă în care l-a tras de mână pe Ciolacu: „Omule, tu candidezi la președinție, dar vezi că n-o să mai ai nici o țară de condus!“? A fost o tăcere asurzitoare, au fost cu toții un coș de slugi pe lângă nea Marcel. Nimeni din PSD – culmea, nici din PNL! – nu a avut minima decență să-i spună lui Ciolacu: „Ai luat-o razna!“. Jalnic.