Atunci când pe pagina de Facebook a HotNews a răbufnit un angajat minor, anunțând cititorii publicației că acolo se speră ca Victor Ponta să crape, reacția rapidă a celorlalți a dus la demiterea făptașului. Poți să-ți închipui discuția din redacție: “Băi, uite, ne pare rău, știi că și noi gândim la fel, dar trebuie să te dăm afară. Una discutăm în redacție, alta publicăm. Libertate de expresie există, dar ea trebuie folosită cu înțelepciune, căci măcar așa, de ochii lumii, trebuie să lăsăm impresia de echilibru. Nu suntem propagandiști, ce Dumnezeu! Cel puțin nu oficial”.
Lungi perioade, HotNews încearcă să pară o instituție media onestă, care culege informația și o redă fără interpretări, în interesul superior al informării corecte a publicului. Dar interesele cu adevărat superioare sunt altele, iar ele se manifestă din când în când, necesitând toate tunurile disponibile pe piața apărătorilor de profesie. Pentru că, deși instituțiile statului au propriile mijloace de a se apăra, au pârghii nenumărate la dispoziție pentru a pune lucrurile în mișcare și au legea, de cele mai multe ori, de partea lor, ele simt nevoia să puncteze masiv în războiul de imagine pe care-l duc în propriul interes. DNA este o astfel de instituție care apără nu principii, nu idei, ci oameni. Site-ul instituției se transformă, periodic, în agenție de PR pentru șefa Direcției. Iar când site-ul instituției pare insuficient pentru a spăla onoarea nereperată a doamnei Kövesi, DNA se adresează CSM. Asta, pe lângă sesizările periodice făcute la CNA și pe lângă procesele intentate de șefa DNA în nume propriu. Sunt doar patru dintre căile de atac folosite de către Laura Codruța Kövesi în mod frecvent. Dar sunt insuficiente. Statura funcției nu-i permite procurorului-șef al DNA să întrețină un cont de Facebook sau să aibă un blog prin intermediul cărora să-și exprime constant părerea. De aia are nevoie de ceva mai mult. De o presă favorabilă, de exemplu. Dacă ar avea buget, probabil că și-ar angaja direct o agenție de relații publice și ar cheltui bani pentru plasarea de advertoriale, mai ales în perioadele de criză, pentru a acoperi zgomotos acuzele ce i se aduc și pentru a insista asupra truismului că nu e bine să fii corupt și să furi.
Cum nu există în bugetul oficial al DNA sumele necesare unei astfel de activități, se descurcă și instituția cum poate, apelând la prieteni. Iar prietenii pot fi alte instituții de forță ale statului, mai flexibile contabil și mai puțin obligate să-și țină cheltuielile la vedere. Atunci când își prezintă bilanțul anual, orice dosar despre care vorbește DNA în respectivul bilanț poate fi verificat. Atunci când SRI își prezintă glorioasele rezultate în lupta subterană pentru apărarea patriei, verificarea succeselor enunțate e imposibilă. Teoretic, bugetul din ce în ce mai mai mare al instituției este folosit pentru a-i ține departe pe dușmanii României. Practic, nu se știe. Nici măcar Curtea de Conturi n-a reușit să afle unde s-au dus, de exemplu, în 2014, sute de milioane din bugetul SRI.
Deci SRI, de exemplu, ar cam avea bani pentru a face ceea ce DNA nu poate face la vedere: PR pentru instituțiile de forță. Ar avea și relațiile necesare. Nu înseamnă că o și face, dar…
Existența ofițerilor acoperiți în presa din România nu mai este un secret de multă vreme. Numai istoria recentă ne-a adus confirmări prin mărturisirea lui Turcescu sau prin afirmația făcută de Maior că acoperiții din presă sunt o necesitate. Acești acoperiți sunt nu oameni care aduc profesioniștilor informații, ci oameni folosiți pentru a răspândi informațiile pe care instituția le dorește răspândite. Sau pentru a acoperi informații pe care instituția și prietenii săi de suflet le vor ascunse sau, măcar, rapid uitate.
Nu există date care să stabilească o relație directă între vreo instituție a statului și HotNews, de exemplu. Dar există coincidențe care bat la ochi. De fiecare dată când “statul de drept” e lovit în reprezentanții săi sacrosancți, HotNews iese din amorțeală și se pune singurel în fruntea trupei de alămuri care defilează intonând imnuri de slavă. De fapt, cei de la HotNews sunt mai inteligenți de atât. Laudele și spălarea de cadavre sunt lăsate în sarcina eșalonului doi. Doar Tăpălagă și Pantazi mai comit, din când în când, câte o odă personală, frumos învelită în chemări la luptă dreaptă. Căci ăsta este modul de acțiune al celor de la HotNews: chemarea la luptă. Oricând se găsește câte o cauză bună, un ideal nobil, o ființă pe nedrept atacată pentru care merită să lupți.
De o lună de zile, Dan Tăpălagă a înfierbântat România pe surse, invocând pericolul eliberării corupților. Desigur, se întâmpla că tocmai în acel moment Laura Codruța Kövesi dădea din colț în colț, pusă la zid de vechea sa amiciție cu un actual inculpat. SRI-ul nu se simțea nici el foarte bine, atacat în însăși mâna sa de fier, cea care, neatingându-se de bani, avea, totuși, puterea să indice unde trebuie să ajungă aceștia. Kövesi n-a dat interviuri pentru HotNews. De data asta s-a dus mai inteligent, făcând turul televiziunilor și radiourilor de la noi, continuând apoi cu presa străină. Rolul HotNews era acela de a ridica apărătorii statului de drept. Și i-a ridicat. După care le-a ridicat statuie, lăudându-i zinic pentru eroism. Căci oamenii nu luptă în stradă doar împotriva unui guvern în care și-au pierdut încrederea pe care n-au avut-o niciodată, ci și împotriva naturii potrivnice. Oamenii stau în stradă, ne spune HotNews, în ciuda “frigului cumplit”, a “gerului siberian”, a tuturor vitregiilor pe care lunile ianuarie și februarie le pot scoate la înaintare.
Între timp, luni, la o săptămână și o zi de la abrogarea modificării Codului Penal, un corupt deja condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu a fost declarat nevinovat tocmai pentru că nu s-a modificat articolul din Codul Penal declarat neconstituțional. E bine să scoți oamenii în stradă ca să lupte în numele unor idealuri prost explicate, iar rezultatul să fie tocmai achitarea celor împotriva cărora lupți? Dar cine cere logică, bun-simț și rațiune în țara în care cuvintele mari și găunoase țin loc de credibilitate, iar protestele ajung să fie indulgențe pentru micile încălcări ale legilor, în fiecare zi?