Caţavencii

Noiembrie, ultimul bal televizat

De cîțiva ani buni, Rareș Bogdan își face mîna ca prezentator de baluri provinciale, defilînd țanțoș pe scene care au văzut îngîmfați și mai mari, dar care aveau măcar talent. Această activitate extraprofesională s-ar putea să-i prindă din cale-afară de bine pe finalul anului, cînd evenimentele îl vor surprinde cu recalificarea la zi. Căci în septembrie se împlinesc cinci ani de la intrarea Realității TV în insolvență. ANAF crede, încă de anul trecut, că Realitatea nu e un insolvent de bună credință și că a tîrîit-o ani de zile doar cu bunăvoința judecătorului sindic, numai că Inspecția Judiciară a CSM a conchis că totul e în regulă și că nimeni n-a acționat ilegal, chiar dacă, timp de patru ani, societatea comercială aflată în insolvență a acumulat noi mormane de datorii și s-a încăpățînat să nu le plătească pe cele vechi. E greu de crezut că Realitatea Media, deținătorul licenței TV, va reuși pînă în septembrie să plătească cele peste 400 de milioane de lei pe care le datorează sau va mai convinge pe cineva că are cum să facă asta în anii viitori, dacă ar mai fi lăsată să funcționeze.

Așa că în septembrie e foarte posibil să înceapă procedura de faliment. Cu contestații și tergiversări, Rareș Bogdan va mai putea să-și facă jocurile pe ecran pînă prin noiembrie, adică taman la timp pentru a mai mulge niște fraieri în campania electorală. Dacă ar fi venit și banii ăia de la Ludovic Orban, ar fi stat și el mai liniștit cu ochii spre viitorul incert.

Exit mobile version