Uşile Consiliului se deschid, iar şefii Europei ies din şedinţă. Cele mai importante vezici ale Occidentului pornesc să caute toaleta. Lumea e adunată în grupuri, rîde geopolitic, se bate diplomatic pe spate, vorbeşte fluent engleza. Printre grupuri, navighează şovăielnic căpitanul nostru, preşedintele Băsescu. Merge într-o parte, ca înclinat de un vînt lateral. Dinspre Sarkozy, vîntul e real şi rece.
Franţa vociferează într-un grup din Benelux şi-i întoarce calculat spatele. Camera ni-l arată pe Traian Băsescu acostînd lîngă Barroso şi sculptînd cu palmele prin aer un monolog despre deficit. Barroso dă din cap, dar priveşte înainte, spre zona Berlusconi, unde se pronunţă cifre mari. Traian insistă cu braţele, se bagă cumva în cravata portughezului şi nu observă că David Cameron, politicos cu toată lumea, vrea să-l salute. Premierul Marii Britanii rămîne cu mîna întinsă şi arborează un zîmbet englezesc, scump, cît o fregată la mîna a doua. Angela Merkel se apropie, căutînd din priviri un PIB cît mai mare. Cînd dă cu ochii de vîslitul aerian al preşedintelui Băsescu, virează discret şi se ascunde în masa nordicilor. Căpitanul rămîne singur. În jurul lui, vocile tălăzuiesc vesele, ca marea. Liderii ceilalţi se plac. Au ce-şi vorbi. Dar răbdarea lui Barroso n-o mai arată nimeni. Acum, Traian merge şi mai înclinat, ca şi cum aplecîndu-şi capul, ar focaliza mai bine.
Ehei, şi cîte avea să le spună preşedintele liderilor europeni! Sîmbătă, la Bucureşti, le arătase pumnul şi, dacă se mai înfierbînta niţel, le-ar fi arătat şi degetul mijlociu. Cu felul lor de a freca menta au pus în dificultate performanţele Guvernului Boc. Pe de altă parte, clica liderilor europeni a fost pentru preşedinte o adevărată duşmană cerească. Unde să mai fi găsit inamici pe măsura lui? Tonomatele, mogulii, profesorimea, doctorii şi pensionarii şi-au pierdut vechea proprietate de a înfricoşa mulţimile. Nici un potrivnic pe gustul preşedintelui n-a mai fost dibuit în fruntariile ţării. Ei, uite că acum s-a găsit la Bruxelles. Bună treabă. A cui o fi fost ideea?
A oricui o fi fost, cineva să stea, totuşi, atent la fazele astea de luptă şi să-i prindă în braţe pe liderii europeni cînd, izbiţi de engleza manuală a preşedintelui nostru, vor cădea pe spate. De rîs.