Caţavencii

Noua politică a SRI-ului: “Ne spui un secret, îți spunem și noi unul”

Reformă de proporții în cadrul Serviciului Român de Informații după plecarea lui George Maior de la conducerea instituției. Pe lîngă faptul că, de acum încolo, angajații SRI vor beneficia în sfîrșit de “casual Friday”, adică vor putea veni în uniformă la serviciu, fără să mai trebuiască să se chinuie cu tot felul de deghizări, conducerea Serviciului a anunțat că vrea să experimenteze o nouă politică bazată pe troc: “Ne spui o informație confidențială, îți spunem și noi una”.

“Înainte, oamenii erau frustrați că le smulgeam informații cu forța, prin tortură sau interceptări telefonice. Dar ăsta e vechiul SRI, noul SRI e complet diferit, o să vedeți!”, promite generalul Marian Cuescu. “Pentru prima dată de la înființarea Serviciului, acum un număr secret de ani, veți vedea că oamenii vor veni la noi și ne vor divulga informații confidențiale de bunăvoie, în schimbul altor informații confidențiale. O să fie minunat! O să facem ziua porților deschise, o să facem picnicuri, plimbări cu bicicleta, concursuri de scris stenograme, partide de pescuit. De-abia aștept!”

Întrebat ce fel de informații confidențiale e dispus SRI-ul să divulge, Cuescu a declarat că acestea pot varia foarte mult, de la numărul la pantofi pe care îl au diverse persoane publice pînă la numărul la pantofi pe care îl au diverse alte persoane publice, informațiile confidențiale pe care se așteaptă să le primească fiind mult mai insignifiante. De exemplu, numele, adresa și numărul de telefon ale tuturor cunoscuților, data și durata tuturor întîlnirilor, precum și alte informații relevante despre tot ce se întîmplă în viața denunțătorului și a apropiaților acestuia.

Exit mobile version