Potrivit unor documente ultrasecrete, pe care Evz şi Hotnews susţin că pur şi simplu le-au găsit într-o dimineaţă la uşă, într-un coş de răchită, USL nu a renunţat la ideea de a pune mîna pe preşedinţie şi, deşi planul demiterii lui Băsescu a picat, în momentul de faţă social-liberalii lucrează la un plan chiar şi mai diabolic. Astfel, se pare că Ponta şi Antonescu vor să-l atragă pe Băsescu într-o groapă acoperită cu frunze şi apoi să-l infiltreze pe Radu Mazăre în Palatul Cotroceni, deghizat în Traian Băsescu.
„Odată intrat în Palatul Cotroceni, deghizat în Băsescu, Mazăre are sarcina precisă de a nu bea, nu fuma şi de a nu socializa cu balerine, lucru care în timp va duce la erodarea imaginii populiste a preşedintelui şi la ample mişcări sociale care vor cere demisia sceleratului care nu îi mai insultă, nu le mai ia banii, nu se mai atinge de alcool şi nicotină!“, se mai precizează în documentul USL.
Contactat telefonic, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că momentan se află în Jupiter, deghizat în Fidel Castro, însă – în funcţie de timpul pe care îl are la dispoziţie – nu exclude să-şi continue seria de dictatori nebuni imitaţi şi cu Kim Jong Il, Mitică Dragomir sau Traian Băsescu. „Nu ştiu nimic despre acest plan îndrăzneţ şi extrem de realist de a-l da jos pe Băsescu. Ultima oară cînd am fost la partid se punea la cale un alt artificiu tehnic pentru a-l împiedica pe Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni. Astfel, cineva trebuia să-l convingă să ţină ochii închişi, sprijinindu-se de un copac şi numărînd înapoi de la 100, în timp ce altcineva trebuia să ia Palatul Cotroceni şi să-l ascundă într-un loc unde nu poate fi găsit cu uşurinţă. Sînt curios ce s-a întîmplat cu planul ăsta.“
