Caţavencii

Nu daţi banii pe prostii, faceţi artă, măi, copii!

1. Noaptea Albă a Galeriilor. Bucureşti. Vineri, 25 mai. Dacă nu v-aţi săturat de cultură în Noaptea Muzeelor, mai aveţi o şansă pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor. Cică evenimentul este dedicat artei contemporane şi tinerilor artişti şi va delimita clar spaţiile a căror activitate este neîntreruptă pe tot parcursul anului de cele cu statut temporar. Mai precis, este vorba de peste 30 de spaţii, incluzînd şi Bucharest Biennale 5. Să tot ai ce să povesteşti prietenilor la vreo cinci beri după care nimeni n-are pretenţia c-ai fi înţeles ceva din arta contemporană.

2. Caricatură politică (expo). Bucureşti. Muzeul de Artă Contemporană, miercuri, 16 mai – duminică, 10 iunie. Ambasada SUA la Bucureşti şi MNAC prezintă o expoziţie de caricaturi politice ale lui Kevin KAL Kallaugher, editorial cartoonist pentru revista The Economist şi pentru cotidianul The Baltimore Sun. Expoziţia mai cuprinde şi caricaturi istorice din colecţia Bibliotecii Congresului SUA, care ilustrează rolul pe care desenele satirice îl pot avea în modelarea culturii politice a unei ţări. Oricum, rămînem la părerea că cele mai bune femei goale le desenează colegul nostru Bogdan Petry. 

3. Pre-pary B’estfest Summer Camp (concert). Bucureşti. Club Fabrica, joi, 31 mai. Aşadar, începe încălzirea pentru cel mai important festival de muzică al verii, B’estfest. Amon şi DJ Undoo se vor ocupa de warm-up, urmînd ca AFO şi Carbon să dea startul muzicii live, pregătind terenul pentru membrii trupei Foreign Beggars. Nu contează dacă nu prea ştiţi despre cine-i vorba. Vă puteţi încălzi, în paralel, cu nişte vodcă şi atunci chiar nu mai contează cine pune muzică. 

Exit mobile version