Mi-e din ce în ce mai greu să-mi păstrez interesul faţă de presa cotidiană. Nu de alta, dar e lipsit de sens să pierzi vremea pentru a afla informaţii lipsite de valoare nutritivă precum aceea că Putin a devenit preşedintele Rusiei şi c-a plîns sau că Băsescu a declarat că i-e sete. Există şi o alternativă la genul ăsta de furaj informaţional: magazinele. Le citeşti rar, sînt tipărite la o calitate extraordinară, au coperţi cool şi nu conţin textuleţe tîmpe despre declaraţiile politicienilor. Şi cel mai important: sînt scrise bine şi destins.
♦ Vice e celebra revistă pop-culturală a cărei ediţie românească poţi s-o agăţi dintr-o cîrciumă, ceva mai hipsterească. E gratis, a dat deja vreo şase numere, e tipărită excelent şi conţine o tonă de chestii mişto, traduse de prin celelalte ediţii. Printre ele găseşti reportaje loco ameţitoare, precum cel al lui Vlad Ursulean despre lumea manelelor. „Aur, smalex şi duşmani“ semnat de Ursulean şi ilustrat cu pozele lui POQE e, poate, cel mai tare material citit de mine despre stilul de viaţă şi axiologia maneliştilor. Îl găsiţi în numărul 4 din Vice, unde vă mai recomand un super-reportaj, semnat Jason Mojica, despre minele şi crimele din estul Congo-ului, depozitul a vreo 80% din rezervele de coltan ale omenirii. Coltanul sau columbit-tantalitul e o chestie folosită la jocurile video, DVD-uri, telefoanele mobile şi alte gadget-uri. O să pricepeţi şi cît de sadică era gluma aia cu „dacă iese Bombo, emigrez în Congo“.
♦ Institute, the Magazine e un revistă de comunicare, branding, design şi cultură care seamănă incredibil de bine cu celebrul magazin englezesc global Monocle. Am două recomandări din nr. 4, cred că e ultimul apărut: un material despre joncţiunea dintre artă şi publicitate semnat de Maria Neneciu, în care găsiţi o colecţie de opinii ale art directorilor de top din Bucureşti, şi un interviu excelent cu Matthew Hilton, Royal Designer for Industry, un meseriaş al designului de obiect care, cel mai probabil, n-a auzit niciodată de Elena Udrea din Pleşcoi.
♦ Decît o revistă este un proiect editorial al lui Cristian Lupşa. Arată mai mult a carte decît a revistă, dar asta n-ar trebui să deranjeze pe nimeni din moment ce apare trimestrial. Spre deosebire de genul de reportaj social tipic, cele din Decît o revistă au un timbru specific produs de stilul empatic al jurnalismului narativ omologat de Lupşa. Singurul păcat al acestei reviste e că e mult prea scumpă: 25 de lei. O sumă cu care, la naiba, ai putea finanţa chiar şi un program social de reconversie profesională pentru jurnalişti.