Ca una care i-am stat alături președintelui Băsescu zece ani (mă rog, nu atît de apropiată și implicată ca tiza mea Nuți Udrea, dovadă că nu m-a deranjat niciodată DNA-ul), nu pot să nu citez, cu mari delicii interioare, niște fraze din editorialul semnat de Andrei Cornea în nr. 15 al revistei 22, vizavi de ultimele derapaje ale dragului meu Matelot Atomic: „Nu cumva, ne-am zis imediat, ar trebui să ne punem unele întrebări, noi, cei care l-am susținut de atîtea ori în ultimii zece ani pe Traian Băsescu? Nu cumva au avut dreptate cei care ne-au acuzat de atîtea ori de ignoranță, autoamăgire, ba chiar lipsă de caracter și «pupincurism»? A fost oare o neghiobie să combatem suspendarea din 2012, să cerem boicotarea referendumului? Ne-am lăsat înșelați de un oportunist abil, cîntîndu-i în strună de-a lungul atîtor lupte politice duse cu liberalii lui Tăriceanu, cu social-democrații lui Geoană și Ponta și cu Dan Voiculescu? Să nu fi fost Băsescu decît un mic dictatator valah, care a știut pentru scurtă vreme să-și camufleze firea și fapta autentice sub masca anticorupției, a statului de drept și a altor vorbe frumoase? (…) Tot ce-am scris noi, «băsiștii», de atîția ani, să nu aibă decît valoarea de document al unei naivități suspecte și penibile? (…) Ce răspunsuri am putea da?”.
Vă răspund eu cu un DA hotărît la toate întrebările. Dar voi aveți cel puțin o scuză: nu l-ați cunoscut fizic, așa cum l-am cunoscut eu, pe Trăienel. Dacă ați ști de ce perversități e în stare, v-ați lăsa de scris…
(va urma)