Au şi japonezii Petreştii şi Popeştii lor. Vorbesc de romancieri. Sub numele de Murakami defilează doi japonezi, amîndoi talentaţi, amîndoi traduşi în cele străinătăţi. Unul e Haruki, cel cu 1Q84, celălalt e Ryu, cu Hituri celebre din epoca Showa*. Nu mă apuc să fac aici comparaţii de tipul care e mai bun dintre cei doi. Îl prefer pe mai elaboratul Haruki, dar şi apucatul de Ryu mi se pare un cotoşman de toată lauda.
Ăsta îşi înhaţă porumbelul de la început, nu stă să-i dea ocol şi nici nu-l lasă din gură, ca să mai sară şi după alte zburătoare. Îţi povesteşte, oarecum intrigat, cum pot înnebuni în grup japonezii care au renunţat la tradiţiile lor pentru a se occidentaliza. Nişte adolescenţi îşi fac o gaşcă. Se întîlnesc o dată pe săptămînă. La început nu prea ştiu cum să procedeze. Apoi încep să cumpere mîncare şi băutură la întîlnirile lor, unde rîd ca idioţii şi beau ca sparţii. Unul dintre ei omoară, din senin, pe stradă, o babă de vreo 35 de ani după un asemenea chef. Victima însă, ghinion, face şi ea parte dintr-o gaşcă de femei singure şi care au acelaşi nume. Supravieţuitoarele dau de urma ucigaşului şi una dintre ele îl omoară. Amicii asasinului asasinat nu se lasă nici ei. Află cine i-a făcut de petrecanie prietenului lor care crescuse în ochii lor după ce omorîse o femeie, aşa, ca chestie, achiziţionează un revolver de concepţie sovietică şi unul dintre ei îl foloseşte la fix. Scorul între cele două grupuri devine 2-1. Dar nici clubul femeilor care au acelaşi nume nu cedează. Cumpără un lansator de rachete uşor, de unică folosinţă, producţie americană, ca să-i facă de petrecanie şi celui de-al doilea. Romanul are un umor sec, adeseori absurd, şi îl citeşti ca şi cum ai avea de-a face cu două plutoane de zece negri mititei, de sexe şi vîrste diferite, care se extermină unul pe celălalt.
* Ryu Murakami, Hituri celebre din epoca Showa, trad. Andreea Avram, Ed. Polirom, 2012.