Pe lîngă diverse bancuri de așternut, ultima piatră aruncată de Băsescu, aia cu candidatul acoperit, din serialul dezbrăcărilor anunțate, l-a ajutat pe fostul maestru al combinațiilor sulfuroase să mai rămînă fără cîțiva susținători. Ca să nu mai socotim că o parte dintre foștii lui trupeți din linia întîi au început să-i rîdă în nas. Andreea Pora nu-l mai crede, ba chiar îl bănuiește că joacă la cacealma, cu un singur scop, să-i mai aducă niscaiva procente inocentisimei blonde. Unul dintre (încă) admiratorii lui de la Evz, Silviu Sergiu, a ajuns să creadă că Băsescu îi mitraliază pe competitorii la președinție de pe dreapta, cu excepția Elenei Udrea, fiindcă dacă i-ar lăuda le-ar scădea punctajul. Adică, ar rezulta de aici, Băsescu o laudă pe Udrea ca s-o înfunde. După care același Sergiu se lasă vizitat de întrebarea dacă nu cumva pe Băsescu l-a lăsat busola și a ajuns un politician de duzină. Nu se poate! – își răspunde singur, speriat că-l împinge logica pe terenul celor pe care-i combate. Mai sînt apoi cei care bat șaua cu Monica Macovei fiindcă Băsescu i-a găsit „carențe”. Devotatul lui absolut, Sebastian Lăzăroiu, și-a dat singur la loc comanda, auzind ordinul de front al fostului său șef: Totul pentru Udrea! Iar Gabriel Liiceanu și-a rupt brusc tăcerea politică. A anunțat că-și pune nădejdile în candidatura justițiarei, care poate c-o să-și facă și un partid, ceea ce va să zică, axiologic, nici mai mult, nici mai puțin decît că Liiceanu și-a astupat de două ori urechile la apelurile de sirenă electorală ale președintelui său. Îi ignoră și partidul, și candidata prezidențială. Neinițiații în meandrele gîndirii filosofico-politice au dedus de aici, cu grijulii reproșuri, că, din idealism, Liiceanu alege o candidată care n-are șanse nici cît să-și adune semnăturile. Or, de fapt, eseistul a răspuns cît se poate de indirect-pragmatic invitațiilor prezidențiale: Nu Udrea! Nu PMP! Ceea ce, prin însumare, mai poate însemna și Nu Băsescu.
Nu Udrea + Nu PMP = Nu Băsescu?
