Este luni. Probabil, pînă la ora la care ajunge textul ăsta sub ochii voștri, Robert Turcescu a venit deja cu o explicație anostă pentru ieșirea lui în decor, în care a început să delireze mistic că e ofițer sub acoperire. Calmați-vă, oameni buni. Nu e ofițer sub acoperire. Cel mult l-a păcălit cineva. I-a spus să închidă ochii și s-a bășit în palmă, i-a dat pe la nas și i-a zis că din acest moment e locotenent-colonel.
Dar el e genul ăla de băiat anost care are impresia că un asemenea circ, oriunde ar duce, ar păcăli pe cineva că el e un om isteț. Sau interesant. Sau cu destulă prezență de spirit încît să facă lucruri șocante. Și știm cu toții că nu e cazul. E unul dintre puținii oameni care au reușit să-l facă pe Dan Puric să pară inteligent, în dialog liber, prin comparație. Și asta e greu dacă nu ești un om căruia în mod natural i se prelinge scuipatul prin colțul gurii.
Și de-aia nu vreau să scriu despre el. E anost, previzibil, iar povestea e cretină. Da, e previzibil. Dacă m-ai fi întrebat alaltăieri ce jurnalist anost s-ar deconspira ca agent sub acoperire ca să își promoveze un rahat personal, aș fi răspuns într-o clipită: ”Lucian Mîndruță”. Și dacă mi-ai fi spus: ”Nu, altcineva, nu Lucian”, aș fi zis: ”Aa, atunci clar e Robert Turcescu”. Chiar n-ar fi avut cine altcineva să fie.
Și toți jurnaliștii s-au repezit la povestea asta ca găina la muci. Dormeau cu tastatura în brațe, erau nescriși și abia așteptau să apară acest non-subiect. Lucian Mîndruță părea chiar puțin invidios. Probabil se gîndea că genul ăsta de idei ar fi putut să-i vină și lui. Și chiar ar fi putut.
Totuși, ceva e suspect acolo. Mai țineți minte cînd a vrut să participe la Eurovision cu melodia aia la fel de anostă ca și el? Părea să fie mîna serviciilor. N-ai cum să cînți atît de aiurea la TV fără să ai armata în spate.
Însă le-a dat un prilej grafomanilor să povestească iar despre deontologia jurnalistului. Să ne plictisească Tolontan cu teoria lui despre rolul acestuia în societate. Băi, Tolontane, ești foarte anost. Sigur nu ești și tu sub acoperire? Și lui Cristoiu povestea i se pare cusută cu ață albă, dar tot n-a reușit să ne spună asta în mai puțin de 2.500 de litere.
E, totuși, luni dimineață și s-ar putea să se întîmple ca-n Kafka: băiatul ăla anost și maro de la TV chiar să fie ofițer sub acoperire, iar voi, în momentul ăsta, să rîdeți de mine – ce prost eram luni și nu credeam. Bun, păi dacă e, să se acopere la loc. Că nu îi pasă nimănui, serios. Fii orice vrei tu, atîta timp cît ești în conul ăla de umbră și nepăsare care ți se potrivește perfect.