De pe 28 februarie, catolicii din lumea întreagă vor putea spune N-avemus Papam. Asta înseamnă că în curînd o să fie conclavul, care e un fel de Woodstock pentru creștini. Se adună călugărițele cu miile în Piața Sf. Petru și stau acolo cu zilele, dînd din baticuri pe muzică bisericească. De fapt, și papii sînt cam ca niște vedete rock. Au nume de scenă, au milioane de fani și, cînd ridică mîinile în aer, toată lumea aplaudă. Doar că ei nu fac sex și nu prizează cocaină. În general. Revenind la demisie, în momentul anunțului, toată creștinimea a avut un moment de șoc în care milioane de oameni au făcut „Vai!”. Majoritatea l-au înțeles, alții au zis că-i lucrul Satanei. Oricît de cuprinzătoare sau nu a fost domnia lui Benedict al XVI-lea, alți papi au avut-o mai rău.
1. Papa Formosus
Deși n-a avut o domnie ale cărei zile se numără pe degete, Papa Formosus, săracul, a suferit așa o rușine că nici n-au mai îndrăznit alți papi să-i ia numele apoi. Sigur, omul a avut o viață zbuciumată, care a implicat niște nerespectări ale unor misiuni papale, un complot la uzurparea Papei și o perioadă de vreo șase ani de excomunicare. Lucruri cît de cît nasoale, dar nimic de neiertat pentru un papă. Asta dacă nu ești Papa Ștefan al VI-lea (sau al șaptelea dacă îl numeri și pe cel de pe locul doi), care s-a gîndit că legea e lege și Formosus nu trebuie să scape nepedepsit. Așa că l-a scos din groapă pe predecesorul său, l-a îmbrăcat în veșmintele papale și l-a adus la judecată. Cum apărarea lui Formosus a constat în niște musculițe verzi de cadavru, acesta a fost judecat și i s-au tăiat trei degete, apoi scufundat în Tibru, scos și reînhumat. Iar pe vremea lui Papei Sergius al III-lea a fost judecat din nou și apoi decapitat.
2. Papa Electus Stephanus
Cu un pontificat total de -3 zile, mulți nici nu consideră c-a fost vreodată Papă. Rămîne unul dintre puținii papi care nu era nici măcar episcop, ci un simplu preot. Poate tocmai asta l-a surprins așa de tare încît a murit de infarct la trei zile după ce a fost ales, neapucînd nici măcar să i se facă slujba de papificare, sau cum s-o numi. Toată situația a creat o asemenea confuzie, încît unii cronicari nu știu cum să-l pună la numărătoare. Deși tehnic ar fi fost Papa Stephanus al II-lea, ar fi putut la fel de bine să fie Papa Stephanus 1,5.
3. Papa Urban al VII-lea
Fără nici o legătură cu frații Orban sau cu mediul omonim, Papa Urban al VII-lea a fost printre primii oameni care au vrut să introducă consumul de tutun în locuri publice, fie el fumat sau mestecat, amenințîndu-i pe cei care încalcă directiva cu excomunicarea. Ca o ironie a sorții, omul care ținea la sănătate a murit în a treisprezecea zi de pontificat, ce-i drept, de malarie.
Publicat în Cațavencii, nr. 8(86), 2013
