Exercițiu de creativitate: înlocuiți numele Coriolan Drăgănescu, personajul schiței „Tempora…” a lui I.L. Caragiale, din care voi cita cîteva fragmente, cu cel al lui Marian Munteanu, fost candidat la președinția țării al partidului lui Virgil Măgureanu și actualul candidat al PNL la Primăria Capitalei. Citez, cu delicii: „Acum cîțiva ani, unul din cei mai de seamă studenți ai Universității noastre era și tînărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lîngă acestea, natura îl înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. Se înțelege că avînd astfel de calități, Coriolan trebuia să ajungă în fruntea studențimii. El conducea toate mișcările studențimii. De cîte ori generoasa tinerime universitară, nemaiputînd sta indiferentă față cu împrejurările politice, se hotăra să-și spună cuvîntul ei, Coriolan îi strîngea rîndurile, o organiza, o îmbărbăta, o înflăcăra și o ducea la statua lui Mihai Viteazul”. Și iată, avant la lettre, și evenimentele din 13-15 iunie: „…poliția a dat năvală asupra celor care vor fi mîine fala țării, și, lovind, zdrobind, zdrelind orbește, și-a făcut loc pînă la statuia eroului de pe treapta căruia vorbea oratorul. (…) În zadar, tînărul Coriolan Drăgănescu, împreună cu toată tinerimea, a protestat în numele drepturilor înscrise în Constituție. Mizerabilii polițiști nu l-au lăsat să treacă. (…) Atunci zbirii au început să lovească în dreapta și-n stînga cu ciomegele și tesacele…” Trecut-au anii… Și ce s-a mai ales, mutatis mutandis, din eroul studențimii? „Îndeosebi, promitem nerușinatului inspector polițist, canaliei ordinare, mișelului fără rușine, sălbaticului sbir și călău antropofag care răspunde la dezgustătorul nume de Coriolan Drăg…”
Aferim, Nene Iancule!
(va urma)