Una din cele mai fascinante sărbători ce se pot vedea azi în România, în acestă perioadă dinaintea Crăciunului, este, în Maramureș, tăierea porcului de către om, omul fiind doi unguri, mari meseriași. Oricît de mare e patrupedul, cu o simplă, dar rezistentă sfoară prinsă ca un lasou de un picior din față, urmașii lui Attila răstoarnă cît ai clipi animalul prins de guițatul morții, iar unul din ei, cu un ditamai cuțit habsburgic, îi găsește scurt inima, în timp ce celălat îi pune sub horcăit un lighean apărut ca din senin, colectînd șuvoiul pentru viitorul, gustosul sîngerete.
Dar adevăratul spectacol abia acum urmează: nici n-a apucat porcul valah să aibă un ultim spasm, că printr-un furtun nesfîrșit cu aprinzător, cuplat europenește la EON Gaz de France din fiecare gospodărie, începe pîrjolitul, de la cap (recte de la urechi) la coadă. În nici 15 (cinșpe!) minute, porcul nostru arată de parc-ar fi trecut prin flăcările iadului, apoi este spălat cu apă rece de la o firmă chezaro-crăiască din Viena (mult mai bună decît Apa Nova!), așa încît arată rozaliu ca un bebeluș de un an și jumătate (chiar vîrsta lui reală).
Amintirea marii bătălii de la Mohács (1526) îi face pe cei honvezi să spintece godacul ca pe un turc, dezvăluindu-i apetisanta osînză de un lat de palmă și, imediat, aburinda încă grămadă de mațe. După ce, ecologic, grămada respectivă este aruncată peste gardul ogrăzii, spre bucuria unei întregi faune locale (ciori, coțofene, stăncuțe, porumbei, cîini, pisici și – am văzut-o spre seară cu ochii mei! – o vulpe netemătoare), este șters sîngele ce-a mai rămas în carcasă cu ștergare curate, brodate cu frumoase motive naționale românești.
Aș continua mult și bine pînă la finalul cu jumări și costiță și cîrnați la borcan în untură (numai desprinderea ficatului, fără să fie lezate celelalte organe – o adevărată capoderă chirurgicală – mi-ar lua vreo două pagini), dar mă opresc din lipsă de spațiu, nu fără a mai adăuga că numai în copilărie am mai văzut un asemenea profesionalism, în orașul Agnita, unde porcul era tăiat de un singur sas. Din păcate, sașii au plecat; însă, din fericire, ne-a rămas dragul meu președinte, dl Iohannis.
(va urma)