♦ Tipii ăştia de la Fondul Monetar Internaţional sînt toţi nişte obsedaţi sexuali. Şi încă pe gratis! Cînd m-am dus în camera lui la „Sofitel“ să-i duc o scrumieră de Cucuteni, cadou din partea preşedintelui nostru, dl Jeffrey Franks – de parcă n-auzise ce-a păţit fostul său şef, Dominique Strauss-Kahn – m-a întrebat în treacăt, între două tranşe de whisky, dacă nu cunosc o cameristă bugetară aşa, mai discretă, să-i facă un masaj. M-am gîndit imediat la prietena mea Suzy Quatro de la „Inter“, care în nici zece minute scoate untu’ din om, dar cînd i-am spus lui Jeffrey tarifu’, şmecherul a făcut pe Gînditorul de la Hamangia, de parcă i se furaseră cardurile. Bine că Christine Lagarde, noul director al FMI, nu e nici măcar lesbiană.
♦ Dacă s-ar fi putut, cel mai mult mi-ar fi plăcut să fac dragoste cu Borges, într-o bibliotecă cu jacuzzi.
♦ „Orgasmul – o vorbă de dînşii inventată, ca cu a lui putere să ne aplece-n jug…“ De-aia e mare Eminescu, că poţi să-l parafrazezi toată viaţa.
♦ Se-apropie concediul. Unde să mă duc? Pe căldurile astea, m-aş fi dus în ţările nordice, că – vorba poetului Mazilescu – nu există ţări mai liniştite ca astea, da’ uite ce s-a-ntîmplat în Norvegia. La bulgari nu mă duc, că de cum intru-n Cadrilater, mă-nfundă plînsu’ de proşti ce-am fost. O Nisă, un Tenerife nu-mi permit, iar la mănăstiri mi se face rău numai cînd mă gîndesc ce-aş avea de spovedit.
Aşa că, precum tot românu’, în concediul ăsta o să-mi pun gresie pe hol.
(va urma)
