Caţavencii

O adolescentă din Brăila a fost răpită de extratereștri și obligată să se prostitueze

Întâmplări misterioase în cartierul brăilean Radu Negru. O tânără de 18 ani a fost răpită de creaturi inteligente de pe o altă planetă și dusă la bordul unui OZN în Spania, să se prostitueze. Extratereștrii au luat-o pe fată din camera ei, în timp ce dormea. Atunci când adolescenta s-a trezit, ea stătea întinsă pe un pat, într-o încăpere luminoasă, așteptându-și primul client. 

Pe nava spațială, se pare extratereștrii i-au prelevat probe de sânge, pentru a se convinge că nu suferă de boli venerice.  Din fericire, fata era sănătoasă tun, mai ales că era la primul contact cu o civilizație extraterestră.

Adolescenta nu s-a așteptat să trăiască momentele de coșmar pe care le-a trăit în bordelul din Valencia unde au vândut-o extratereștrii. Iată cum își descrie ea răpitorii:  

"Păreau ființe inteligente, citite, bine crescute. Nu credeam că sunt în stare să mă vândă unor proxeneți. Când am vorbit cu ei, cu extratereștrii, mi-au spus că sunt reprezentanții unei civilizații de pe altă planetă. asta e o aberație. Dacă stai să te gândești, nu sunt deloc mai civilizați decât noi."

Fata spune că, pe viitor, o să fie foarte atentă cu cine stă de vorbă. Dacă un extraterestru o s-o invite vreodată la o întâlnire de gradul trei, ea o să se gândească serios înainte să accepte. 

Exit mobile version