Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O cafea cu Nagy Imre

Zoom O cafea cu Nagy Imre

Nu e chiar frig. De fapt, pentru o dimineață de 2 ianuarie e chiar bine. Vântul de la Dunăre nu bate, temperatura e undeva pe la 4 grade Celsius, ba mai e și soare. Steagurile stau blegite deasupra intrării în Parlament, uitându-se chiorâș la garda Parlamentului, unitatea de protocol, care-și execută performance-ul de la ora 11,30. Comandantul unității încheie prima parte a programului în engleză: “Veniți mai aproape și faceți o poză cu noi!”.

Lângă banca pe care

stăm, la câțiva metri, este intrarea într-o galerie dedicată revoluției. Scrie discret, undeva, anul, iar panourile metalice care străjuiesc intrarea au găuri făcute de gloanțe. Galeria e închisă, dar lumea vine oricum doar ca să vadă Parlamentul. O ghidă tânără își strânge în juru-i grupul de multiple naționalități și începe să-i vorbească despre clădire. Proiectul a fost ales în urma unui concurs, iar mulți spun că arhitectura a fost influențată de cea a Westminster-ului. Cam așa și arată. Oricum, spune ghida, de ale cărei informații profităm gratis, este al doilea Parlament ca mărime din Europa. “Cea mai mare clădire a unui Parlament din Europa e în România. Ceaușescu, liderul nebun, a vrut neapărat să aibă el un Parlament mai mare…” Ei, o fi fost ăla nebun, da’ nu Parlament a vrut să facă acolo. Ce, exista Parlament pe vremea lui? Marea Adunare Națională nu se pune, iar clădirea a devenit Parlament abia târziu, ea fiind proiectată în alte scopuri. Un soi de pol al puterii absolutiste, care să strângă sub același acoperiș totul: Guvern, sediul partidului, Președinția, tot, tot. Să vină poporul la casa lui și să-i găsească pe toți în același loc. Dar nu stăm să ne certăm cu ghida. E simpatică, zâmbește mult și nu pare să-i urască pe români. E puțin întristată de faptul că Parlamentul nebunului e mai mare decât Parlamentul lor, poate ar bucura-o să afle că ăla nu era menit să fie Parlament și că nouă nu ne place atât de mult ca al lor, dar își strânge grupul și se îndepărtează înainte să-i explicăm.

Ne luăm cafelele, așa cum

ne place să facem de câteva zile, și mergem să le bem cu “domnul”. Domnul are undeva pe la 60 de ani, zâmbește misterios și-l găsești mereu într-o piațetă apropiată, uitându-se îngăduitor spre Parlament. Mulți dintre turiștii care trec prin zonă se opresc și-și fac poze cu el. Cei mai mulți fără să știe cine e. Dar, oricum, e simpatic. Stă pe un pod, uitându-se spre Parlament, cum spuneam, și gândindu-se la ale lui. Stă acolo din vara lui 1996 și probabil că are deja zeci de mii de poze prin diverse colțuri ale lumii.

În 1996, în iarnă,

când am fost prima dată în oraș, n-am avut timp să-l văd. Nici nu știam că e acolo, în Piața Martirilor. Umblam de nebuni prin târgul de Crăciun, aveam diverse întâlniri și vizitam cu mai mare plăcere bistrourile în care găseam vin fiert decât piețele friguroase. Pe-atunci mulți dintre concetățenii lui nu prea vorbeau nici o limbă străină. Aveai nevoie de o informație, voiai să obții ajutor în găsirea vreunui obiectiv și te loveai de același “Nu știu”, chiar dacă spus cu zâmbetul pe buze. Au trecut douăzeci de ani și, acum, cu greu mai găsești pe cineva care să nu te poată îndruma în engleză. Nu neapărat tinerii, ci oameni de toate vârstele. Iar la tarabele din târgurile de Crăciun, care au fost deschise până pe 2 ianuarie, chiar și vânzătorii trecuți de mult de prima tinerețe vorbesc, ba fac și jocuri de cuvinte în limbi străine de a lor. E un alt oraș față de cel de acum douăzeci de ani, față de cel de acum 16 sau de acum 11, când l-am văzut ultima dată? Nu, nu e altul. Parcă are mai multe clădiri renovate, dar e același. Oamenii, însă, sunt mult mai relaxați. Și mult mai relaxați decât cei pe care i-ai lăsat acasă.

Stăm în fața “domnului”,

ne bem cafelele și fumăm. La ăștia parcă e mai rău cu fumatul decât la noi. Nu ne-a zis nimeni nimic, e drept, dar semnele cu fumatul interzis sunt peste tot, atât în spațiile închise, cât și în aer liber. Vorbim între noi. Rememorăm ce-am făcut cu o zi înainte, ne uităm pe hărți gândindu-ne cum să ne optimizăm traseul de turiști în ziua respectivă. Din când în când mai trece câte un grup de turiști, venind dinspre sau mergând spre Parlament. “Domnul” e prezentat pe scurt, descriindu-i-se mai puțin viața și mai mult moartea. Îmi amintesc faptul că, înainte să fie executat, pe 16 iunie 1958, a stat o vreme la Snagov, într-un soi de exil/deportare. Aș vrea să-i povestesc despre Snagovul de azi, dar îmi dau seama că n-am ce. Oricât de reformist ar fi fost el, tot credincios comunismului a rămas. Plus că mie nu-mi place Snagovul de azi. E plin nu de capitaliști, ci de mârleți. Balta aia pute nu a anticomunism, ci a parvenitism și prost-gust. Așa că ce i-aș putea povesti?

Nu-i povestesc despre Sangov, na. Dar tot nu pot să-l las în pace. Îi spun că n-am văzut, în atâtea zile, prea multe mașini mai scumpe de 18-20.000 de euro, noi. Adică tocmai am văzut una cu o zi înainte, de vreo 70.000 de euro, printre altele de maximum 20.000, dar asta scumpă avea număr de Iași. Nu-mi răspunde. pare că râde de mine.

Da, așa e,

n-au multe mașini scumpe. Adică străzile lor nu arată ca niște saloane auto. Dar arată ca niște străzi de capitală europeană. Clădirile lor, la fel. Ei arată ca niște cetățeni ai unei capitale europene. Sunt relaxați ca niște cetățeni ai unei capitale europene. Parlamentul lor, chiar dacă-i mai mic decât al nostru, e o operă arhitectonică, nu un monument al kitsch-ului. “Domnul” nu mă ajută prea mult, căci nu-mi răspunde. În definitiv, e o statuie de bronz, pe un pod de bronz, în Vértanúk Tere, la doi pași de Parlamentul Ungariei.

Ne-am băut, cinci zile, cafeaua cu Nagy Imre, povestindu-i lucruri și savurându-i tăcerea. Și-am și primit, până la urmă, răspunsul la întrebarea aia care ne chinuia: de ce e atât de înapoiat Bucureștiul față de Budapesta?

Nagy Imre a fost premier al Ungariei, a doua oară, în timpul revoluției maghiare din 1956. 1956. Nici nu sunt decât 33 de ani până în 1989…

Citeşte mai multe despre:

7 comentarii

  1. #1

    Ar fi interesant de povestit (daca totusi ai aflat) de ce ei au avut o revolutie anticomunista in 1956, in timp ce „noi” vegetam si ne complaceam in dejism, ceausism, comunism,etc….

  2. #2

    Acu’, deh, şi eu aş vrea să ştiu cum de regatul unui sfânt Ştefan şi-a pierdut două treimi dintr-însul pe drum iar amărâta de marcă a altui sfânt Ştefan s-a umflat de trei ori ca drojdia-n aluat. O avea şi-asta vreo legătură cu 1956?

  3. #3

    Acuma deh, cand te uiti la ramasitele unui bicefal imperiu, tu, ca jenat supus al regimului de incerta amintire n-ar trebui sa te simti prost ca ai o cladire mai mare ca ale lor. Uite ca tu alegi acum cine sa stea in ea…

  4. #4

    @ filfizon – eu cred cā ei au avut o revolutie pentru ca ei nu reuseau sā scape de sovietici, cum ne scapase Dej pe noi. Ce au avut ei a fost o revolutie cu tentā nationalistā. La noi nu e atât de sigur ca a fost ceva.

  5. #5

    Daca „Domnul” nu a raspuns, inseamna ca raspunsul la intrebarea legata de diferenta dintre budapestani si bucuresteni vi l-ati dat singur. In ce ma priveste insa, il prefer pe tipul care isi bea cafeaua in compania unei statui cu care sta de vorba, asa cum se sta la o cafea de obicei, si nu face poze cu statuia fara sa stie macar despre cine este vorba, asa cum nu stia nici ghida care-i treaba cu „Parlamentul” Romaniei. Comparatia dintre mirletii Snagovului si cumsecadenia budapestanilor mi se pare fortata. Poate ca in Bucuresti, la fel ca in alte locuri din tara, nu intilnesti atitia cunoscatori de engleza ca in Budapesta, insa acesta nu trebuie sa constituie criteriul decisiv al civilizatiei unui popor. Va asigur ca politetea si bunavointa nu lipsesc din raspunsul romanilor fata de un strain.

  6. #7

    Faptul de a nu locui in Snagov imi ofera nenumarate avantaje si beneficii. Cum ar fi, de pilda, respiratul liber sau citirea acestei reviste.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

Iubitori de arta