Peste 30 de oameni s-au strîns în acest week-end în centrul municipiului Alba Iulia pentru a sărbători Unirea Principatelor mai devreme, în cazul în care calendarul mayaş are dreptate şi sfîrşitul lumii se va produce în luna decembrie a anului curent. Sărbătoarea s-a bucurat de un succes moderat, neavînd parte de prezenţa vreunui oficial, în afară de campionul român la Starcraft.
ET Phone Rome
România figurează în topul ţărilor cel mai puţin frecventate de OZN-uri. Această ştire a produs îngrijorare în Guvern, motiv pentru care Ministerul Turismului s-a oferit să investească aproape 300.000 de euro în infrastructură pentru a crea un climat propice aterizărilor extra-aeroportuare, pentru oferirea unei flori-de-colţ presate turiştilor cu înclinaţii ufologice, o campanie online pentru promovarea hauntologiei româneşti şi un contract cu Ministerul Agriculturii pentru punerea la dispoziţia extratereştrilor a unor mirişti mai puţin hype din sud-estul Bărăganului.
Cormoranol
Mii şi mii de mini-cormorani au poposit pe braţul Sulina în ultimele săptămîni, alterînd cu penajul lor monocrom şi spălăcit frumuseţile Deltei. Mini-cormoranii, supranumiţi „lăcustele cu cioc“, reprezintă o adevărată problemă pentru pescari, agricultori, şoferi şi pentru iubitorii de frumos în general, venind în număr atît de mare încît zerourile devin doar o marjă de eroare. La fel de urîţi precum cormoranii, dar ceva mai frumoşi decît păstîrnacii, mini-cormoranii au produs ultimul dezastru în Deltă acum 30 de ani. Pagubele pe care le pot face sînt greu de imaginat, însă e suficient să spunem că, înainte de ultima lor invazie, braţul Sfîntu Gheorghe şi braţul Sulina erau unul singur.
Vara pe deal
Iarna va veni, anunţă INMH, pe 78 octombrie. Deci aveţi tot timpul.
