Ultimele sondaje de opinie la nivel naţional au demonstrat că, în urma bombardamentului informaţional cu evenimente despre alegerile locale, în următoarea săptămînă, din cauza impactului psihologic, românii nu vor mai putea citi decît ştiri care conţin cifre. Ştirile care nu vor aduce nici măcar o informaţie de ordin matematic vor trece nevăzute, precum ştirile din yachting.
Flori la gît
Medicii români avertizează în privinţa apariţiei unei bacterii care afectează gîtul şi îl determină să devină un mediu propice dezvoltării muşchiului, lichenilor sau chiar a unor specii de plante agăţătoare. Doctorii au intrat în alertă în momentul în care la Urgenţe s-a prezentat un bărbat ajuns într-un stadiu avansat al bolii căruia îi ieşeau flori de Mîna Maicii Domnului din nas. Bărbatul susţinea că s-a decis să vină la spital nu atît pentru că era deranjat de flori, cît de albine.
Adio Gaga!
Unul dintre străbunicii lui Lady Gaga era român. Fiu de boier emigrat la Paris şi apoi la Londra în timpul răscoalelor ţărăneşti, Marius Iulius Gagă a făcut avere printr-o firmă de avocatură, ajungînd să deţină, pînă la sfîrşitul anilor ’40, trei imobile în centrul capitalei britanice şi devenind cavaler al Imperiului Britanic în 1945.
Bildungsromân
Bucureştiul apare din nou pe ultimele locuri ale unui clasament. Conform unui top realizat de revista germană Bild, Bucureştiul este capitala care are cel mai mic număr de vînzători de alte naţionalităţi în non-stopuri: 0,012%. Această problemă a intrat în atenţia Primăriei, care pregăteşte deja un program de stimulare fiscală a firmelor care angajează cel puţin un cetăţean străin cu drept de muncă în România.
