Caţavencii

O, ce veste eronată: Cosmos de ros

Primul grec pe Marte, Gheorgatos Andreas Remus, ne-a vizitat în acest week-end ţara pentru a oferi cosmonauţilor români o serie de sfaturi valoroase privind comportamentul în imponderabilitate şi acordarea măsurilor de prim-ajutor în spaţiu.

Pop art şi rock art

România va participa în acest an la Bienala de artă de la Viena cu o expoziţie de inspiraţie pop-art care îi prezintă pe majoritatea preşedinţilor români cu părul creţ, relatează corespondenţii noştri artistici. Artistul, care semnează cu numele X&0, spune că ideea i-a venit în momentul în care şi-a dat seama că România nu a avut niciodată un premier sau un preşedinte cu adevărat creţ, lucru care s-a observat inclusiv în relaţiile tensionate dintre ţara noastră şi alte popoare.

Boeing Boom Tschak

Ministrul interimar al Turismului a făcut o propunere pentru ca avioanele care trec pe ­deasupra României să treacă neapărat şi pe deasupra Casei Poporului, obiectiv turistic şi arhitectonic de maximă importanţă pentru ţara noastră. Din motive evidente, propunerea se referă în principal la avioanele companiilor aeriene non-low-cost burduşite cu turişti cu dare de mînă.

Poluare aminte

Ministerul Mediului a anunţat că, în sfîrşit, a descoperit care este cea mai toxică substanţă din aerul poluat al Bucureştiului. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă care credeau că noxele produse de maşini sînt cea mai nasoală chestie pe care locuitorii Capitalei o inhalează, se pare că adevăratul vinovat pentru cazurile de insuficienţă respiratorie este fumul alb creat de aprinderea accidentală a ţigărilor în partea cu filtru.

 

Exit mobile version