Dacă Victor Ponta nu suferă de fandacsie şi Mihai Răzvan Ungureanu chiar are un canal secret sub Palatul Victoria prin care se furişează noaptea, costumat în Albă ca Zăpada, să verifice calitatea cuprului din minele de la Abrud în compania unor pitici canadieni şi cam lefteri, apăi zău că în povestea asta mărul otrăvit trebuie digerat pînă la cotor, ca să nu mai avem parte de un happy-end în Palatul Justiţiei.
În afara cîtorva rîme prinse în cîrlig la Calafat, care au trecut ilegal frontiera, şi a unor spioni de operetă, ce s-au uitat pe sub fustele fetelor de la Căpîlna ca să amuşineze secretul brînzei de burduf, SIE a pescuit gingirică, dar a eliberat din setcă oarece crăpălăi de talia lui Omar Hayssam, tocmai fiindcă rolul acestei instituţii naţionale, vreme de douăzeci de ani, a fost doar acela de a-i monitoriza pe băieţii cu bani din putredul Occident, care vor să implementeze o afacere în România, şi de a le vinde pontul unor şmecheraşi de la noi, astfel încît să cumpere pe nimic şi cu un ceas mai devreme terenurile pe care popoarele migratoare tînjeau să-şi instaleze corturile, fabricile şi morile de vînt.
După ce au terminat cu solul, s-au apucat de subsol, că acolo-i temelia, şi cîrtiţa oarbă românească, lihnită de foame, umblă ca proasta după viermuşi şi coropişniţe, ignorînd petrolul, aurul, cărbunele sau cuprul, tot aşa cum mîncătorii de ştevie ignoră icrele negre şi somonul fumé.
Dacă odinioară colonizatorii le ofereau, galanţi, băştinaşilor mărgele de sticlă în schimbul pepitelor de aur, astăzi metoda prafului în ochi a şters definitiv graniţa dintre băştinaşi şi colonizatori, de vreme ce nimeni nu-mi poate garanta că soacra prim-ministrului, jucîndu-se cu paiul oranjadei într-o braserie din Toronto, nu suge cu seninătate cuprul din venele tăiate ale Abrudului.