Jurnalul lui David Cameron (premier britanic)
20 februarie 2016
Dragă jurnalule, 89% din populația Marii Britanii are peste 65 de ani. Deci automat se uită la Antena 3. Spune-mi tu mie cum putem să mai rămînem o singură zi într-o uniune care trimite patru mașini ANAF să bage pumnul în gură libertății de exprimare, la ordinele ticălosului de Traian Băsescu care a micșorat pensiile și a nenorocit o țară întreagă?
Am fost contactați azi de PNL, care ne-a făcut capul mare să facem referendum de ieșire din UE în două tururi, că altfel nu e constituțional. Mamă, ce disperați, parcă văd că ne trezim pe buletinul de vot cu trei opțiuni: “Da, ieșim”, “Nu, nu ieșim” și “Cristian Bușoi”.
22 februarie 2016
Respingem cu hotărîre politicile de imigrație ale Uniunii Europene. Nu putem să le dăm țara pe mînă unor străini. Pînă la urmă, Regatul Unit al Marii Britanii este un stat suveran mîndru, construit pe sîngele și sudoarea a milioane și milioane de normanzi, vikingi, indieni, pakistanezi și nigerieni.
24 februarie 2016
Am vorbit cu Maiestatea Sa Regina și am stabilit că nu trebuie să ne grăbim cu ieșirea din Uniunea Europeană. Cel mai bine ar fi să așteptăm pînă la vară, cînd pleacă Charles la Viscri, că poate avem noroc și rămîne fraierul blocat în afara granițelor țării.
Jurnalul țăranului cu Maserati (român din Anglia)
20 februarie
N-aș fi sperat că o să ajung să am un Maserati. Vreau să spun, dragă jurnalule, că și tu, prin muncă și dăruire, poți să ai mașina ta de lux. Trebuie doar să crezi. Știu că alte jurnale intime sunt mai bogate decât tine și se îmbracă numai în coperte de fițe, dar dacă ești bun la suflet și muncitor o să-ți îndeplinești și tu visurile. Însă altceva mă îngrijorează pe mine. Nu știu ce să mai cred despre Brexit-ul ăsta. Nu vreau ca Anglia să iasă din UE. Sper ca politicienii englezi să aibă înțelepciunea domnului Băsescu și a doamnei Udrea și să aducă acest popor pe calea cea bună.
21 februarie
Am făcut un filmuleț pe YouTube în care-l asigur pe David Cameron de tot sprijinul meu. Nu trebuie să se teamă de refugiați. Dacă se ia vreunul de el sau încearcă să-l bulănească, așa cum au făcut cu femeile alea din Köln, îl apăr eu. Sunt imbatabil, sunt cel mai bun la fugă din tot orașul.
22 februarie
Mă rănește profund eticheta de țăran cu Maserati. Tehnic vorbind, din moment ce locuiesc în Londra, nu pot fi țăran. Și nici măcar n-am Maserati, pentru că luxoasa mașină îi aparține angajatorului meu. Dar dacă nu sunt țăranul cu Maserati, atunci cine sunt eu, de fapt? Acum înțeleg și eu problemele de identitate ale Angliei atunci când vrea să iasă din Uniunea Europeană.
