Între turul întîi și turul al doilea al prezidențialelor, telefoanele puse la dispoziția cîtorva de către STS s-au înroșit în repetate rînduri de la extra-minutele consumate pe convorbiri externe. Unii spun că oamenii din diaspora ar fi fost sunați și rugați să salveze țara, dar, de fapt, discuțiile erau mai mult transoceanice. „Alo, io sînt, hă-hă-hă. Stăpînul e acasă? Nu e? Mi-ați mai zis și acum două minute? Da’ pe unde umblă? Haideți, mă, oameni buni, că am treabă și tre’ să mă sfătuiesc cu el! Să stau liniștit, că mă sună el? Cum să stau liniștit? Aaa, să beau ceva? Cît să fie? Mult? Păi, mult am băut deja, să mai beau? Bine, voi ați cerut. Dorința voastră e poruncă pentru mine.” Azi așa, mîine așa, pînă au sunat transatlantic și scoțienii, că ei nu mai fac față cererii din România. Așa că un porumbel plin de mesaje s-a urcat în avion și a venit degrabă la București, să salveze un ficat și, în linii mari, situația. Întîi s-a dus pe la sediile de campanie, unde mai cunoștea niște oameni, angajați pe post de consultanți. Mesajul a fost clar: „Tu vei cîștiga!”. Al doilea mesaj a fost și mai clar: „Și tu vei cîștiga, dar nu chiar acum!”. „E bine și-așa”, s-a răspuns în cor, după care porumbelul a fost întrebat ce trebuie făcut cu „ăla”. „Mă ocup eu, don’t worry.” Și s-a ocupat. A intrat timid, a aprins lumina ca să nu-și rupă gîtul alunecînd pe sticlele goale și a rezistat eroic primului val de înjurături. La al doilea a roșit puțin, iar la valul trei a pus piciorul în prag. Cînd a văzut condurul stăpînului cum sosește în casa lui, la palat s-a lăsat liniștea și s-au ciulit urechile. Ba s-au luat și notițe. Printre amenințări se mai strecura viclean și cîte o primisiune, o amăgire, un plan de viitor. Pînă cînd s-a ajuns la sacrificiile necesare. Aici era să înceapă valul patru de înjurături, numai că un pachet cu poze frumos împachetate a spus stop din start. Variantele nici nu prea erau greu de diferențiat. Una însemna nepăsare totală, alta însemna un post călduț acoperit de scutul anti-procurori. Dar cu o condiție: sacrificarea găinii care deținea ouăle de euro ale lui Cocoș. A fost greu, lupta a durat ore întregi, dar, pînă la urmă a cedat. După nici o lună, amintindu-și ce angajamente și-a luat, a pus mîna pe telefon și a rostit scurt, fără să se mai ferească: „Codruța, dă-i tu acoperitului partea a doua a dosarului Bica. Nu, nu, nu tăia nimic. Le-am promis la oamenii ăia…”.
O sacrifică, n-o sacrifică, o sacrifică…
