Sîmbătă, la 12, coaliția de guvernare își planificase o consultare de avarie. Urmau să participe Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu și liderii cei mai importanți din PSD. Cifrele manifestațiilor în serie din Piața Victoriei arătau sumbru și în cele două partide începuse să adie șovăiala. Urma, de asemenea, să fie evaluată posibilitatea unei contramanifestații după ce șefii din teritoriu ar fi prezentat efectivele disponibile la o adică.
La sediul PSD era o atmosferă încărcată, un amestec de frică, frustrare și trădare. Cei mai mulți pesediști ar fi vrut să scape de presiune și să renunțe la ordonanță, în ideea de a păstra măcar puterea. Cîțiva, puțini, cereau luptă pînă la capăt, fără să știe ce anume putea fi acel capăt.
Grindeanu se lăsa așteptat și, după ce s-a făcut 12, s-a făcut 13, apoi 14, 15, 16, 17, 18 și premierul nu se arăta. Mai mult, nici nu răspundea la telefon. Nici nu avea cum, avînd telefonul închis. Pe la 19 abia și-a deschis telefonul și a spus ceva de genul: „O, scuze, am fost cu soția la o cabană și am uitat”. Peste o oră și jumătate, Grindeanu făcea anunțul retragerii ordonanței. Mirosea a trădare, dar nu existau dovezi. Pesediștii bănuiau că premierul căzuse în sfera de gravitație a Cotroceniului și că, după o ciocnire secretă cu clădirea, picase la învoială cu Iohannis.
Pe perioada țepei, cînd Grindeanu era de negăsit, un pesedist mai conectat a avut inspirația să-l sune pe Pahonțu, șeful SPP. „Știi ceva de premier?”, a întrebat pesedistul. „E în viață”, a venit răspunsul.