Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O trilogie în două cuvinte: Duie Misney!

Zoom O trilogie în două cuvinte: Duie Misney!

În 2004, cînd noua trilogie a lui Lucas lăsa din renumele Star Wars cam ce lăsase Obi-Wan din Anakin după duelul din Revenge of the Sith, spectatorii și-au spus înciudați: “Măcar mai rău nu se poate”. Dar iată că franciza a încăput în ghearele lacome ale șobolanului Disney și corporatiștii ăia au pus remarcabila pozitivitate americană la lucru: “Dacă e vorba de mai prost, noi putem mai bine”.

Începutul a fost, ce-i drept, modest. The Force Awakens era doar un plagiat penibil după succesul legendar din ’77. Și, ca orice clonă care se respectă, urmărea atent, mecanic și fără suflet traseul originalului, apelînd însă la tăieturi de carton în loc de eroi din carne, minte și individualitate. Lipsit de coloana vertebrală creatoare și complet exorcizat de vreo viziune artistică, J.J. Abrams a preferat să suplinească umilitoarea lipsă de originalitate cu “Uite, diversitate etnică!” și “Uite, feminism!”. Nu s-a găsit probabil nimeni să-i explice că diversitate au făcut Lucas și trupa lui, imaginînd din nimic toți urîții ăia simpatici care îi populează universul. Iar în materie de feminism, e drept, a scrîntit-o: prințesa Leia era o mîndră frumoasă, deșteaptă și dîrză, o plăcere s-o vezi pe ecran, dar n-avea păr albastru, n-avea idei tîmpite și nu susținea că toți bărbații sînt niște porci și de aia e ea lezbiană, deci clar nu putea fi un model pentru tinerele generații. E bine că troglogia nouă are drept eroină o mîndră care vîntură planeta țipînd “Fiaaaare vechi cumpaaaaaar!”, dar altfel perfect capabilă de orice, de la pilotat nave străine și pînă la bătut Jezi profesioniști. Pentru că vaginul e puternic cu ea.

E ceva inerent greșit în abordarea creativă dacă, dintre toate personajele noi, singurul capabil de puțină personalitate era roboțelul ăla sferic. Numele nu i l-am reținut. Deși am cumva senzația că nu era totuși “1C01”.

Din fericire, a venit The Last Jedi și lumea a uitat de criticile aduse precedentului. Pentru că asta era o, hai să zicem, “mizerie”, dar cu o încărcătură insultătoare de mii de sori mai puternică. Narativ, era o puțoială penibilă, croită strict în jurul lui “Ha! V-am înșelat așteptările!”. Băi, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar după primele minute mă așteptam să fie cel mai idiot film Star Wars din Univers și din restul lumii. Ideologia stîngismului obsedat de justiție socială nu ține loc de farmec narativ, de personaje interesante sau de idei neretardate. Dar, gata, a fost, a trecut, mai rău de atît nu se poate, nu?

NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! au țipat simultan de groază milioane de voci și apoi au fost reduse brusc la tăcere. Poate erau spectatorii aduși de soarta haină la Rise of Skywalker. Poate că… hai să fim serioși, erau spectatorii. Ăia pe care filmul precedent nu-i scîrbise complet de Star Wars. Readus de Disney să dreagă busu… să dreagă Cernobîlul lăsat în urmă de Johnson, Abrams a făcut singurul lucru pe care îl știe: a jucat cuminte, cu o poveste de comitet menită să mulțumească pe toată lumea. Dacă termenul “poveste de comitet” vă e neclar, dați-mi voie să exemplific cu Scufița Roșie. Deci: Scufița Roșie poartă scufița roșie și pentru că îi place, și pentru că trebuie să-și ascundă părul mov și asimetric de patriarhatul fascist și opresiv care pîndește din umbră. Și mămica ei o trimite pînă la bunicuța nu pentru că povestea încurajează exploatarea prin muncă a copiilor, ci pentru că Scufița Roșie este o femeie puternică și independentă. Și ea merge prin pădure nu pentru că e prea proastă să ia un Uber, ci pentru că o face în semn de protest față de încălzirea globală. Vorbitul cu lupul e problematic, e adevărat: pe de-o parte, nu poți să nu vorbești, că atunci faci discriminare pe criterii etnice și, dacă lupul e negru, deja mai bine te muți în altă poveste, dar nici să vorbești cu el nu poți, pentru că lup-lup, dar tot un porc de bărbat e. Hai să zicem că vorbești cu el, da’ așa, mai în scîrbă.

Cam așa și Rise of Skywalker, doar că mai prost. Deși sînt la al treilea film împreună, noua tripletă principală e o adunătură de momîi legate de nimic pe ecran și care reprezintă nimic în fața spectatorilor. Și dacă marea găselniță pentru final a fost readucerea nu din morți, ci din starea de atomi în care îl lăsase Return of the Jedi pe Împăratul Palpatine, atunci puteți judeca singuri nivelul disperării și al lipsei de viziune artistică. Într-un fel, că tot vorbeam de obsesiile ideologice care au ruinat procesul creativ, e de-o ironie aparte să termini fizic toți Skywalker-ii din universul ăla și după aia s-o pui pe mîndra perfectă în toate să spună: “Sînt nepoata lui Palpatine, dar eu mă identific drept Skywalker și pronumele mele preferate sînt xe și xir”.

Trilogia lui Lucas din anii 2000 a constat în trei filme proaste. Trilogia Disney constă în trei filme mizerabile. Infamia nu stă doar în calitatea de hazna a poveștii însăilate gîngav pe ecran. Ea stă în ura față de originalele care, în mod figurat, i-au dat viață. În răutatea cu care caută să distrugă orice rămășiță a poveștii dintr-o galaxie îndepărtată. Han și Leia au divorțat, pentru că familia tradițională – nu, nu aia obsedată de referendumuri, aia standard din epoca pietrei și pînă azi – trebuie să eșueze pentru că în Africa sînt cupluri de homosexuali care n-au ce mînca. Singurul lor fiu ajunge un derbedeu pe care unchi-su, Luke Skywalker, întruchiparea speranței și credinței în bine, vrea să-l omoare pentru că a visat urît. Același Luke Skywalker dispus să-și dea viața ca să-l smulgă pe tac-su din ghearele întunericului.

Unde trilogia originală vorbea luminos despre bine, despre curaj, despre dragoste și despre prietenie, trilogia Disney sîsîie veninos despre tristețe, ratare și inadecvare. Ai crede că șobolanul a ținut morțiș să iasă filmele atît de proaste doar-doar va aclama lumea mai cu putere Mandalorianul și se va grăbi să se aboneze la Disney+. E drept, prin comparație, serialul pare Dostoievski și Tarkovski la un loc.

Rămîne de văzut care va fi viitorul Star Wars. Potențial ar mai fi. Deocamdată. Și dacă șobolanul ar da numele pe mîna unor inși cu tupeu, imaginație și o durere imensă în cur față de tot ce înseamnă political correctness, atunci probabil că bijuterii de nivelul lui Knights of the Old Republic I și mai ales II și-ar găsi locul și în film. În același univers, dar în alt timp, în alt loc și cu alte – neapărat cu alte – personaje. Saga Skywalker s-a sfîrșit în ruină și rușine. Și pentru asta, șobolane, să sugi sabia laser. Pornită.

7 comentarii

  1. #1

    Kylo-Coyote vs Daisy-Disney

    Lucas spunea, pe vremuri, că își dorise să realizeze o epopee cosmică iar prima trilogie – materializarea acestei ambiții – era un fantasy agreabil. Numai că vremurile alea au trecut înainte să cadă comunismul.

    Saga de odinioară s-a transformat în franciză, pentru că Lucas a decis că are o vârstă și că e mai profitabil să stea acasă și să-i curgă banii. Așa că, după o tranzacție de 4 miliarde de dolari, lumea imaginată de el a devenit un soi de McDonald’s al studiourilor specializate în desene animate cu prințese.

    Dacă pleci cu așteptările potrivite, ultimul Star Wars nu e deloc rău. De fapt, e chiar „Kind of blanao! Gen.” cum explica la telefon o puștoaică, la ieșirea din sală.

    Mă întreb de pildă cum ar putea cineva să nu se amuze de un personaj atât de ridicol precum Kylo Ren, ciudatul ăla care face pe Bad Guy? Ca în desenul cu Wile E Coyote și Road Runner, Vader reloaded e obsedat, de trei filme încoace, să o prindă pe prințesa Daisy-Disney, numai ca să o ia de fiecare dată, rușinos, în figură, fără să se învețe minte că nu se poate pune cu Super-Wonder Woman, ale cărei puteri au ajuns deja în noul film la rang divin.

    (Depășește întotdeauna prin forțe proprii cam în 40 de secunde orice situație care ar fi disperată pentru oricine altcineva.
    Nu e niciodată rănită sau pusă măcar serios în dificultate oricâtă ostilitate ar întâlni în periplul ei prin Galaxia aia îndepărtată – Coafura rezistă!
    Stăpânește orice formă de limbaj, mânuiește orice armă și pilotează perfect orice îi cade în mână fără să fie măcar nevoie, ca în Matrix, să îi trimită cineva instrucțiunile necesare, să se obișnuiască cu cutia de viteze, ceva…
    Nu are niciodată nevoie de ajutor – ceilalți, adică împleticiții de masculi imaturi și aroganți care îi poluează mediul, nu fac decât să o încurce, distrăgându-i atenția de la misiunea ei cosmică și obligând-o să piardă timp ca să îi scoată, naibii! din necaz…
    Cu siguranță e imposibil să-i curgă nasul vreodată – ce virus ar avea curajul să o atace? – darămite să pață vreo rușine!
    În orice moment e de așteptat să se înalțe în văzduh și, depășind în zbor viteza luminii, să dea timpul înapoi cum făcuse cândva un tocilar norocos în chiloți și cu un S mare pe piept.
    Pe scurt: Controlează și stăpânește, după dorință, toate legile Naturii. Oprește nave spațiale din zbor, vindecă orice mișcă. Zeii își mușcă pumnii de ciudă neputincioasă.)

    Dar ce să vezi? După încă un duel câștigat, la capătul căruia, cu o mișcare dibace, îi spintecă organismul cu paloșul laser, Gzinei-Prințesa Războinică Stelară i se face milă de sărăcia de Vader junior și, folosind o parte din puterile sale de rang divin, îl învie la loc. Că doar Star Wars este despre compasiune și solidaritate și toleranță și altruism. Și speranță și încredere în bine. Și spirit de echipă. Gen!

    După încă vreo juma de oră, când Hiper-Eroina Galactică se arată ostenită de lupta în care îi face felul spurcăciunii de tac’su mare (Palpy împărat, revenit în scenă la fel ca Bobby Ewing pentru că luzărul de Vader senior nici măcar nu a fost în stare să îl omoare cum trebuie, sacrificându-se degeaba în Episodul VI), bietul Kylo-Coyote, dat în sfârșit pe brazda luminoasă, vrea să îi întoarcă favoarea.
    Numai că, vorba prezidențială: Ghinion! Contul lui la Banca Forței nu se poate compara cu cel al Învingătoarei, așa că îi dă „Fonduri insuficiente”. Transferul de energie îl lasă falit și îl trimite prin urmare hăpt în neființă, nu înainte însă de a primi, consolator, un sărut dulce, dulce din partea Zeiței.

    Care conchide că, de vreme ce tot a restabilit echilibrul în Univers, s-ar cuveni să preia numele de Skywalker, împreună cu nava lui Luke, ferma de pe Tatooine, toate spadele jedi și apusul ăla cool, cu doi sori.
    Ca atunci când cineva se va mai gândi de-acu încolo la Star Wars să îi fie clar cine a dezlegat de fapt, de una singură, firul întregii epopei, corectând înțelept eșecurile lui Anakin și Luke care fac retroactiv ca prima trilogie să fie un fâs.

    În rest, ceva joc video la început, cu felurite artefacte care trebuie recuperate ca personajele să treacă la nivelul următor, dueluri cu katane de lumină (ghici cine câștigă de fiecare dată?), nenumărate nave spațiale cu mitraliere, tunuri și obuziere laser, niște bidivii fermecați călăriți de amazoane, galopând pe un distrugător imperial, fulgere și șmecherii ale Forței care, by the way, funcționează de acum și ca FedEx galactic (Yesss!!!) în fine – dintr-astea…

    Abia aștept să o revăd pe Daisy-Disney în „Skywalker vs Transformers” și în „Jedi vs Superman” (ăla cu Cryptonita). Din partea mea, fără pic de ironie, The Rise of Skywalker are nota 9 din 10.

    Un singur minus pentru coloana sonoră cam slăbuță față de ce ne obișnuise John Williams – are și el o vârstă totuși, așa că o fi lucrat și cu vreun ucenic, ceva – cu destul de multe reluări și variațiuni ale temelor mai vechi. Apropo, toată coloana sonoră Star Wars e difuzată de vreo doi ani cu atâta râvnă zilnică de un FM din Cluj încât Marșul Imperial a ajuns un fel de șlagăr Smiley sau Chirilă – Vamă, care răsună din boxe ori de câte ori un BMW cu aripioară de rechin oprește la semafor în vreun burg din Ardeal).

    Dacă îl vizionezi în cheia potrivită și cu detașarea necesară, filmul e simpatic și chiar haios, cum fusese la vremea lui „Space Balls” al lui Mel Brooke sau cum este cam orice film de animație cu prințese la care ieși cu copiii. Totul e să înțelegi și să accepți că Star Wars nu mai este și nu va mai fi niciodată ceea ce a fost. E pur și simplu un BigMac cinematografic, un produs de divertisment care reflectă așteptările și standardele unei alte generații de spectatori. Pentru ei, The Rise of Skywalker e în mod clar „Kind of blanao! Gen”.

    PS: Zilele trecute, când stăteam la rând să plătesc la o benzinărie, un hipster cu barba și părul tunse regulamentar plătea la casă un Vader de pluș – din ăla moale, moale, de agățat deasupra leagănului de copil. So cute!

  2. #2

    Star Wars a fost, de la bun început, un film pentru copii. Cine se așteaptă la ceva diferit este un … copil.

    • #3

      Total de acord! Fantezie printre stele! Oricare basm cunoscut cu actiunea, aiurea, prin galaxie! SF adevarat a fost Star Trek, mai ales TNG!

    • #4

      Toma, asta e cel mai tîmpit argument din univers. E pentru copii, deci nu contează dacă e prost? Go skywalk the bear cu asemenea texte

  3. #5

    Marfa expunerea.. Merci si weekend bun.

  4. #6

    Pe mine ma-a amuzat teribil sabia lui Kylo Ren. Cum Dumnezeu nu s-a tait singur cu ea?

  5. #7

    De vreo 3-4 ani incoace, de-abia reusesti sa mai gasesti un film produs in mlastina stangisto-fascistoida de la hollywood care sa merite timpul pierdut cu vizionatul. Aproape toate nu fac decat propaganda slinoasa pentru stanga, feminism si evident pentru cea mai mare gluma proasta, anti incalzirea globala. Dupa a doua trilogie a lui Lucas, Star Wars este doar o idiotenie. Nu ca a doua trilogie Lucas ar fi fost opera de arta insa ce a urmat este de-a dreptul jignitor pentru o minima inteligenta. Ar trebui ca Disney sa plateasca spectatorii ca au venit sa vada mizeriile lor, nu invers.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale