Există o listă neagră cu ziariști. Autorul ei e colectiv, semnăturile provin din instituțiile de forță, dar coordonatorul de proiect e SRI. Lista a început să fie completată din ianuarie 2005, cînd președintele Băsescu a început să-și făurească noul pluton de pretorieni. Vechea listă neagră, elaborată de regimul și omul Adrian Năstase, era mai scurtă, mai gri, mai îngăduitoare. E drept, în baza ei au fost desfășurate acțiuni de compromitere a unor jurnaliști și publicații, apelîndu-se la instituții gen Doi și-un sfert, Oficiul pentru Spălarea Banilor și un pic SRI, dar niciodată aceste acțiuni n-au depășit faza de murdărire temporară, urmată, de obicei, de intrarea la pușcărie a uneltei (Nicolae Melinescu de la OSP) sau a comanditarului (Adrian Năstase).
Lista despre care vorbim azi e mai lungă decît editorialele lui Cristoiu și mai neagră decît viitorul presei scrise. Numele care au atacat regimul Băsescu și derapajele lui autoritariste sînt caligrafiate cu litere apăsate, fișate, îndosariate și ținute la îndemînă. Cu timpul, pe măsură ce Băsescu însuși nu mai era o realitate politică înfricoșătoare, pe măsură ce el devenea, din despot, un simplu vizitator al parchetelor, numele jurnaliștilor puși la index n-au fost șterse. Ele au rămas pe lista neagră și lor le-au fost alăturate altele noi, fiindcă instituțiile au hotărît că presa rămîne ce au stabilit ele: o vulnerabilitate la siguranța națională. Ăsta e, probabil, și motivul pentru care serviciile au împănat presa cu acoperiți: ca să poată sta cu ochii pe insurgenții de pe lista neagră.
Lista lui Băsescu a trecut, odată cu mandatul, în mîinile lui Iohannis. Care s-a uitat la ea, a cerut un creion să taie, apoi s-a răzgîndit și a adăugat cîteva nume. Generalul care ținea tava a înclinat capul cu înțelegere, a luat documentul adăugit și a ieșit din încăpere abia ascunzîndu-și zîmbetul. A fost auzit de un străjer spunînd: „Hai, că s-a dat pe brazdă!”.