Caţavencii

Oamenii de ştiinţă vasluieni au descifrat mesajul secret al melodiei “Ai Se Eu Te Pego”

Un grup de oameni de ştiinţă vasluieni, în frunte cu renumitul ornitolog Vasile Năpraznic, susţine că a descifrat mesajul secret ascuns în versurile popularului şlagăr brazilian “Ai Se Eu Te Pego” iar rezultatul nu este tocmai ceea ce ne-am putea aştepta.

Astfel, potrivit oamenilor de ştiinţă, care declară că au folosit mai multe programe de identificare şi o flaşnetă, melodia nu este scrisă în portugheză, aşa cum se credea iniţial ci într-un dialect moldovenesc foarte vechi, originar din zona Buhuşiului.

“Comparînd versurile melodiei cu dialectul buhuşean modern am am reuşit să determinăm faptul că “Ai Se Eu Te Pego” înseamnă de fapt “Eşti o proastă, şi dacă te mai prind cu bărbosul ăla din satul vecin te stîlcesc în bătaie şi pe tine şi pe proasta de mă-ta”, spune Vasile Năpraznic, care susţine că alte teme majore ale cîntecului includ “sifilisul”, “dragostea cu o oaie micuţă”, “mersul după sifoane” şi “prăşitul cucuruzului”.

Întrebaţi dacă vor mai fredona melodia în continuare, în cluburi, pe stradă sau în maşină, deşi acum cunosc semnificaţia versurilor, mai mulţi tineri au declarat că asta nu schimbă lucrurile cu nimic. “Versurile parcă au fost scrise pentru mine! Mi-am dorit de atîtea ori să spun “Ai Se Ee Te Pego” încît nici nu mai ţin socoteala”, a declarat Grigore Onorescu, şomer.

Vă reamintim că în urmă cu două săptămîni Curtea Europeana a Drepturilor Omului a declarat  “Ai Se Eu Te Pego” o ameninţare pentru civilizaţia umană, comparabilă doar cu marea ciumă din secolul 14 sau cu băutura carbogazoasă “Tropicana”.

Exit mobile version