Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

OANA BOCA STĂNESCU: „În loc de politici publice mature și realiste dedicate cărții, avem tăieri de panglici și un șir nesfîrșit de festivisme“

Zoom OANA BOCA STĂNESCU: „În loc de politici publice mature și realiste dedicate cărții, avem tăieri de panglici și un șir nesfîrșit de festivisme“

Cînd mă bucuram că la Institutul Cultural Român a fost angajat un manager cultural profesionist, am aflat că Oana Boca Stănescu, 20 de ani de experiență în domeniu, a plecat de acolo, după o experiență de un an și o lună ca directoare a Centrului Național al Cărții De ce-a plecat? am întrebat-o arghezian. De ce-ar mai fi rămas? mi-a răspuns, în aceeași notă.

Cristian Teodorescu: De ce ai plecat de la ICR?

Oana Boca Stănescu: Am în minte două sfaturi moștenite de la bunica dinspre mamă, cea care m-a crescut și educat o bună bucată de vreme. Primul este un îndemn la sfidarea fricilor de orice fel și e cuprins în formula „numai moartea nu are rezolvare“. Sfatul, eternizat într-un poem din volumul Adorabilii etrusci (de Bogdan-Alexandru Stănescu), are și o continuare, doar că aceasta nu a pătruns încă în literatură. Dar eu o amintesc, pentru că e din viață, iar viața e pe zile și e reală: „În rest, pe toate le rezolvăm cumva: cu o vorbă bună, cu ceva muncă în exces, cu o amenințare, cu un mic șantaj…“. Cel de-al doilea este tot despre curaj: „Să eviți să te trezești la bătrînețe că trebuie să te întrebi cum ar fi fost dacă“. Sfatul acesta constituie regula după care mi-am ghidat cam toată viața profesională de-a lungul celor douăzeci și unu de ani petrecuți pe teritoriul culturii scrise. Nu m-am ferit să încerc. Și asta pentru că am știut că nu există nimic în biografia mea care să mă oblige să zăbovesc într-un proiect/job/context mai mult decît pot eu decide că este sănătos profesional să rămîn. Așa a fost și cu propunerea de a mă alătura Institutului Cultural Român ca directoare a Centrului Național al Cărții. Am fost în poziția aceasta un an și o lună, pînă am simțit că am ajuns la capătul cel bun al acestei experiențe. Pare un eufemism, dar nu este. Cel mult, poate fi vorba despre imposibilitatea mea de a explica ce a fost greu în continuarea acestei experiențe, pentru că ceea ce ține de intuiție nu e întotdeauna foarte ușor de pus în cuvinte. Este drept că anul politic 2024, despre care mi-am imaginat că poate fi mizerabil, nu m-a încurajat să rămîn.

C.T.:  Facem tîrguri de carte, festivaluri (dar ce nu facem?), totuși cititorii nu se înghesuie în librării și nici cu cartea în format electronic nu se omoară. Ce nu merge în toată povestea asta?

O.B.S.: Nu merge chiar începutul: faptul că, în istoria pieței de carte autohtone post-decembriste, ne-am aruncat în cucerirea cititorului înainte de a fi făcut un efort minim național de lărgire a bazei consumatorilor de carte. Datele publice ne spun că Biblioteca Națională emite, anual, cam 35.000 de ISBN-uri, iar aproximativ o treime dintre acestea se concretizează în cărți care ajung în mod real în rețelele de distribuție. Dacă ne gîndim la cifra finală, vom realiza că astăzi, în România, se tipăresc cam de zece ori mai multe titluri pe an decît înainte de ’89, deci efortul de lărgire a bazei cititorilor activi chiar ar fi fost un gest necesar. În lipsa lui, ne tot mișcăm în bulă și ne plîngem, noi între noi, că nu avem cu cine urca în statisticile europene, să scăpăm odată de blestemul cozii clasamentului. Ca să ne putem bucura de date frumoase în statistici privind vînzarea de carte, avem nevoie de o întreagă infrastructură funcțională creată în jurul cărților: de la politici publice la distribuție, la instanțe care să crediteze bunul simbolic numit „carte“ (critică, evenimente, presă ș.a.). Doar că, în loc de politici publice mature și realiste dedicate cărții, avem tăieri de panglici și un șir nesfîrșit de festivisme (Anul lecturii, Ziua lecturii ș.a.). În tabăra cealaltă, actorii din sfera privată par adesea preocupați exclusiv de propria supraviețuire și mai puțin de acțiuni de breaslă, gest care i-ar face, cred eu, un pic mai vocali. Și, poate, mai puternici.

C.T.: La noi, în pandemie n-a crescut consumul de carte, cum speram, ci de spirtoase. Și s-au înmulțit divorțurile și alergiile. Românul majoritar are alergie la cărți?

O.B.S.: Ce să spun? Se pare că spirtoasele au o distribuție mai bună. Și reclame mai multe și mai îmbietoare. Și nici nu-s atît de multe sortimente, încît să te ia durerea de cap încercînd să faci o alegere fără prea multe ghidaje. Altfel, ca să știi dacă ai alergie la ceva, trebuie să încerci. La noi în țară, se pare că 16-17 milioane de oameni încă nu au aflat dacă au sau nu alergie la cărți, pentru că nu i-a ajutat nimeni să încerce. Dar haideți să ne amintim și care a fost, în pandemie, singura campanie de susținere a lecturii creditată de Ministrul Culturii din acea perioadă: una dedicată celui mai important retailer online autohton, care vindea oricum bine în condiții de lockdown. Atît cărți, cît și spirtoase.

C.T.: Un paradox – cărțile pentru copii au tiraje de zeci de mii de exemplare. Copiii cresc, ajung la școală și termină cu cititul. Le taie școala cheful de lectură?

O.B.S.: Din păcate, pentru unii copii din țara asta nici nu e nevoie să ajungă la școală pentru a bifa despărțirea de lectură – vorbim despre copii care nu au citit niciodată, iar problemele lor se află la baza Piramidei lui Maslow: nu au ce mînca, nu au cu ce se încălța pentru a merge la școală ca să afle despre cărți (din păcate, acasă nu se pune problema…), deci seceta e totală. Cît îi privește pe cei mai norocoși: da, școala le taie un pic (mai mult) din chef, prin felul în care elevii se întîlnesc cu textul. Prin modul standardizat în care sînt educați să reproducă rețete de rezolvare a provocărilor literare, un spațiu în care adolescenții ar trebui să aibă libertate totală, prin lipsa de comunicare dintre bibliografiile de vacanță și oferta reală de pe piața de carte și așa mai departe…

Alteori, le taie cheful inclusiv familia. Mă rog, nu neapărat că le taie cheful: pur și simplu, părinții nu se pricep să îi mai ajute de la un timp încolo. Pentru că nu știu ce cărți să le pună în brațe și, de multe ori, nici nu au vreme să fie exemplele acelea frumoase care citesc, astfel încît să devină un model pentru copiii cărora, de altfel, în trecut, le-au citit seară de seară cît aceștia erau la grădiniță.

C.T.: Ce au ungurii, bulgarii, cehii și polonezii, care citesc mai mult sau mult mai mult decît noi, și nouă ne lipsește?

O.B.S.: Nu sînt specialistă în piața de carte europeană. Dar din ce am înțeles eu, citind de-a lungul a două decenii pe tema asta, lucrurile merg bine în țările cu o istorie serioasă a consumului de carte, în care există politici de educație pentru lectură, în care există descentralizare acompaniată de o bună distribuție a consumului de carte și în care cei care vor să ajungă la buzunarul cititorilor nu se calcă în picioare. Este vorba despre entități care valorizează politica prețului unic (și nu reducerile care sfidează concurența) și eforturile de breaslă în stimularea politicilor de educație pentru lectură. În lipsa lor, avem doar cifre de afaceri și eforturi de cucerire a cotei de piață punctuale și vremelnice.

C.T.: Care dintre metodele de a atrage lumea la lectură e cea mai potrivită în România?

O.B.S.: Cred că funcționează, dar fix ca o picătură de apă într-un pahar, orice formulă care se bazează pe onestitate – oricît ar fi de fragilă ea – și nu pe fumigene, care sînt inițiativele zgomotoase de promovare a cititului fără a lua în calcul specificul produsului numit carte: străzile umplute cu cărți la kilogram și mulțimile de așa-ziși cititori invitați să le culeagă – un soi de „tigaie“ culturală –, concursurile cu cărți de Nobel la emisiunile insalubre de noapte de pe la o serie de televiziuni, unde sigur nu se află potențiali cititori în public și, în general, toate inițiativele care se îndepărtează sau se despart de-a dreptul de specificul produsului cultural numit carte. Un produs special, care există într-un univers în care fiecare titlu este un brand în sine și pentru care potrivirea cu cititorul reprezintă cheia succesului spre perpetuarea acestui obicei frumos, antic, dar nu foarte ușor de îmblînzit: lectura. Din fericire, în România există mulți oameni care iubesc cărțile și care au ales să sfințească locul: de la fondatori ai unor librării independente la inițiatori ai unor festivaluri independente de literatură, la profesori îndrăgostiți de meseria lor, pînă la oameni care fac posibile pentru noi o serie de tîrguri/saloane de carte. În ei îmi pun unica speranță.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

  • Iisus așteptînd într-o gară fără șine

    26 martie 2024

    De cînd mă știu am alergat pe urma norocului să-l prind de un picior. Cînd să-l ajung, m-a luat în coarne turma căci domn în țara orbilor e-un chior. Dacă […]

Editoriale
  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

  • Iisus așteptînd într-o gară fără șine

    26 martie 2024

    De cînd mă știu am alergat pe urma norocului să-l prind de un picior. Cînd să-l ajung, m-a luat în coarne turma căci domn în țara orbilor e-un chior. Dacă […]

  • O nuntă mare cît un război

    25 martie 2024

    Pînă la vomă au repetat politicienii români clișeele cu NATO: că sîntem parte a alianței și că nu trebuie să mișcăm un deget, fiind total protejați, scutiți de orice deranj. […]

bijuterii argint