Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

OCTAVIAN SOVIANY:„Profesorii ar trebui să protesteze și pentru faptul că statutul lor social a suferit o degradare fără precedent“

Zoom OCTAVIAN SOVIANY:„Profesorii ar trebui să protesteze și pentru faptul că statutul lor social a suferit o degradare fără precedent“

Dacă ar mai fi fost profesor, Octavian Soviany ar fi intrat și el în grevă, cum a făcut-o pe cînd preda româna la liceu. Și pentru salariu, dar și pentru că statutul social al profesorului a ajuns în ultimul hal. Altfel, acest extraordinar scriitor și om de cultură, exclus din Uniunea Scriitorilor și boicotat de revistele ei, e convins că USR va dispărea dacă va rămîne în formatul anacronic (și clientelar) de azi.

 

Cristian Teodorescu:Chiar crezi că rămîne limba română orfană de cuvinte și se va rezuma la interjecții, fiindcă nu va mai fi cine să le știe, cum ai scris pe Facebook?

Octavian Soviany: Asta ar fi varianta cea mai pesimistă. Totuși, nu se poate contesta că limba sărăcește de la zi la zi, că în presă și la TV, precum și pe rețelele de socializare se folosește o limbă standard, inexpresivă și cam agramată, că tinerii se exprimă într-un jargon imposibil, împănat cu abrevieri și americanisme, că nimeni, cu excepția cîtorva scriitori, nu se mai arată preocupat de expresivitate, că nu mai există nici un interes pentru ceea ce pe vremuri se numea „cultivarea limbii“. Așa că viitorul limbii nu se poate să nu te preocupe și neliniștească. Mai ales cînd ești scriitor și soarta cuvintelor, așadar a materialului cu care lucrezi, nu-ți este indiferentă. Și descoperi că ele, cuvintele, se degradează pe zi ce trece, că multe dintre ele nu mai sînt înțelese, deși păreau nu demult pe înțelesul tuturor (de exemplu, dădusem cu cîțiva ani în urmă un test și, dintr-o clasă întreagă, doar doi sau trei elevi știau ce înseamnă cuvîntul strună), că sînt greșit întrebuințate… Așa că ajungi să te întrebi dacă mai are rost să scrii, de vreme ce cititorii se împuținează, crește numărul analfabeților funcțional și mijește la orizont o lume nouă care e foarte posibil să nu mai fie interesată de literatură, ca să nu mai vorbesc de poezie. Probabil vorrămîne cărțile de specialitate, lucrările informative și cam atît…

C.T.: Ce lume ar fi asta?

O.S.: Va fi o lume pe care eu mi-o imaginez ca pe un nou Ev Mediu, avînd ca religie corectitudinea politică, iar ca virtute supremă eficiența. Și se pare că într-acolo ne duce istoria, căreia probabil nu i se poate abate traiectoria, așa cum nu poți opri acceleratul cu degetul mare de la picior. Asta, sigur, dacă peste cîteva decenii vor mai fi vreo lume și vreo istorie.

C.T.: Ca fost profesor de liceu, ai fi ieșit la grevă cu dascălii pentru salarii mai respectuoase?

O.S.: Da, aș fi ieșit, așa cum o făceam și pe vremea cînd eram profesor. Profesorii depun o muncă foarte grea, care îi uzează psihic, de la un an școlar la altul, ca o adevărată picătură chinezească, iar celor care spun că nu e mare scofală să fii profesor le-aș recomanda să predea o săptămînă undeva într-o școală (de preferință la ciclul primar și la gimnaziu) și s-ar lămuri repede cum stau lucrurile. Și ar înțelege că munca asta trebuie mai bine retribuită. Dar profesorii ar trebui să protesteze și pentru faptul că statutul lor social a suferit o degradare fără precedent. Chiar și în timpul comunismului, profesorul era un personaj relativ respectat (ca să nu mai vorbesc de interbelic). Astăzi a ajuns un fel de măscărici în capul căruia se sparg toate… Dacă un elev îl scuipă sau îi cîrpește o palmă, tot el, amărîtul, e vinovat, că n-a știut să se impună… Dar prin ce s-o facă? Prin cunoștințele lui? Astea nu mai impresionează pe nimeni. S-ar putea impune eventual prin ceva haine de firmă, printr-o mașină de lux, dacă ar avea bani ca să le cumpere.

C.T.: Cînd profesorul vorbește într-o limbă de lemn – și aia chinuită! –, iar suplinitorii care vor să se titularizeze nu sînt în stare să ia nici măcar nota 4 la examen, ce să le mai ceri elevilor?

O.S.: Problema pe care o semnalezi e complexă. Vechii profesori s-au pensionat sau au murit, iar cei care le-au luat locul mă tem că nu le sînt pe măsură. Nu vreau să spun că profesorii tineri sînt slab pregătiți, dimpotrivă, cunosc cîțiva care își fac exemplar meseria, dar, alături de ei, mai sînt și alții, care s-au strecurat prin facultate și (eventual) prin concursul de titularizare, alegînd învățămîntul (de care fug toți) pentru că n-au găsit nimic mai bun. Școala noastră e teribil de permisivă la toate nivelurile. Îl promovăm an de an pe elevul, apoi pe studentul X, deși vedem că e foarte slab pregătit, iar după aceea, dacă iese profesor, tot noi ne mirăm că e așa cum e… Pe cei bine pregătiți e foarte greu să-i atragi în învățămînt, dacă n-au o chemare specială pentru meseria asta: salarii mici, stres cît cuprinde, statut social lamentabil.

C.T.:Ți-a apărut de cîteva zile traducerea Micului Prinț, cartea scrisă și desenată de aviatorul Antoine de Saint-Exupéry în 1943, în timpul războiului al doilea mondial. Traducerea ta apare tot în timpul unui război, cel din Ucraina. Dacă Putin ți-ar cere un autograf ce i-ai scrie? Dar lui Macron, pentru Baudelaire?

O.S.: Slabă speranță să-mi ceară Putin sau Macron o dedicație, pentru că, vorba Micului Prinț, ei sînt „des grandes personnes“ și se ocupă doar de lucruri serioase: viitorul Europei, războiul, măcelurile. În general nu-mi place să scriu dedicații, pentru că îmi ies mereu seci și convenționale. Dar dacă totuși respectivele personaje mi-ar solicita o dedicație, pe Putin l-aș refuza, iar lui Macrom i-aș putea mîzgăli la o adică o iscălitură.

C.T.: Cărțile scrise de tine, versuri, proză, critică literară, ocupă un raft întreg în literatura noastră. Alege cîte una, din fiecare gen (la proză, două!), pentru cititorii Cațavencilor.

O.S.: Cu cărțile de poezie e puțin mai complicat, deoarece în mine există doi poeți, unul de modă veche, care scrie frumos, se răsfață cu rime și cu metafore, altul de modă mai nouă, care preferă rostirea directă și simplitatea. De aceea dintre cărțile mele de modă veche aș alege un volum antologic, Apocalipsul suav, apărut la Editura Charmides, iar dintre celelalte, pe cea mai recentă, apărută la Casa de Editură Max Blecher și intitulată Șaizeci și șase. Cartea de proză la care țin cel mai mult, fiindcă am pus în ea foarte mult din mine (deși e inventată în totalitate) este Arhivele de la Monte Negro. Ei i-aș alătura Moartea lui Siegfried, care îmi place mai mult decît Viața lui Kostas Venetis. Despre seria Lelian vom vorbi mai mult atunci cînd va fi finalizată. Cea mai ambițioasă dintre cărțile mele de critică este Cinci decenii de experimentalism, cu cele două volume ale ei. Și ar mai fi poate de menționat și cele două volume de teatru, apărute la Editura Tracus Arte.

C.T.: Cum te simți ca exclus de șase ani din Uniunea Scriitorilor și pus pe lista neagră a revistelor ei literare?

O.S.: După ce am fost exclus din Uniunea Scriitorilor nu s-a înregistrat nici o catastrofă cosmică, nu s-a arătat pe cer nici o stea cu coadă, cele patru puncte cardinale și-au păstrat vechile poziții, iar eu și Uniunea putem trăi foarte bine ignorîndu-ne reciproc. Consider că este o instituție anacronică și care, dacă nu va fi reformată din temelii, o să dispară mai devreme sau mai tîrziu. Deși au făcut din mine un fel de autor interzis (e chiar cumva măgulitor să fii autor interzis) nu am față de cei din conducere nici un fel de resentimente, îi respect pe cei care merită să fie respectați pentru opera lor, iar pe marea masă a colegilor care n-au vrut să se solidarizeze cu noi, cînd am fost excluși, îi înțeleg: viața e grea, pensia mică, mai pică un premiu, poate chiar și o alocație de merit. Nu m-am născut membru al USR și nu e nici o nenorocire că o să mor tot așa.

 

Cristian Teodorescu

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint