Ați auzit de evenimentul săptămînii trecute? Nu despre ancheta DNA la MediaPro e vorba, aia nu va mai interesa pe nimeni peste un an. E vorba despre lansarea cu succes a navei Orion a NASA. Este primul pas în drumul spre Marte. Sau spre asteroizi. Sau din nou spre Lună. Pe bune, e primul pas serios spre Cosmos, că după anii ’60-‘70 parcă ne-am tîmpit: în timp ce omorîm cu sîrg planeta, nici nu facem nimic în sensul colonizării altora.
După misiunile Apollo către Lună, omenirea s-a oprit cu zborul uman undeva pe la vreo 400 de kilometri de sol, pe unde se învîrte Stația Spațială Internațională. Orion a trecut de centurile de radiații Van Allen și a ajuns la aproape 6.000 de kilometri altitudine. Where only 21 men have gone before! E drept, acum Orion a plecat fără echipaj și a stat sus doar preț de vreo două orbite. E un pas mic pentru o navă goală, dar un salt uriaș pentru omenire. Ahh, ce frumos, parcă sîntem în timpul Războiului Rece din nou. Doar după partea de explorare a spațiului sînt nostalgic, stați liniștiți.
A, și dacă tot am pomenit de Războiul Rece: bun, am reluat explorarea spațiului de dincolo de spatele grădinii, dar rămînem fără combustibilul necesar ca s-o facem. Pentru că panourile solare sînt bune doar pînă spre Marte. Restul sistemului solar e prea departe de Soare ca să mai alimentezi jucăriile cu energie solară. Prin urmare, cea mai bună sursă de energie este nucleară: plutoniu-238. Care era un produs secundar în fabricarea de plutoniu-239, care se folosea la armele nucleare. În timpul Războiului Rece, asta nu era o problemă, de-aia ambele nave Voyager au combustibil nuclear la bord. Plutoniul-238 e foarte radioactiv, dar este ecranat de o cămașă de iridiu care se face roșie ca rezistența din reșourile anilor de facultate. Grăuncioarele de plutoniu astfel ecranat sînt puse în generatoare termoelectrice, care folosesc căldura generată de radiații pentru a produce electricitate. Efectul se cheamă Seebeck, dar nu vă încărcați memoria cu asta. Ce este mai important e că, de cînd nu se mai fac arme nucleare, nu s-a mai fabricat nici plutoniu-238. După ce au închis fabrica de Pu-239 în anii ’80, o vreme americanii chiar au cumpărat plutoniul-238 de la ruși. Dar acum nici ăștia nu mai vînd, cel mai probabil pentru că nu mai au nici ei. Iar NASA mai are vreo 35 de kile. Și vreo cinci ne trebuie pentru următoarea misiune spre Marte, din 2020. Există niște planuri ca americanii să fabrice din nou combustibilul, dar pînă în 2021 ar mai produce doar vreo 1,1 kilograme. Cam slăbuț!
Și că tot vorbeam de slăbuț, uite încă una pe care n-o știați: Orion folosește niște procesoare IBM PowerPC 750FX single-core din 2002. Muuult mai slabe decît i5-ul din calculatorul meu. Telefoanele voastre sînt lejer mai deștepte. Dar, totodată, și lejer mai puțin rezistente la vibrațiile din timpul lansării, la vidul din spațiu, la accelerațiile și la variațiile brutale de temperatură care ar putea apărea. Și, mai ales, procesoarele astea mai vechi sînt doar “deranjate” de radiații, în loc să fie iremediabil prăjite. Iar la cîte radiații colcăie prin spațiu, asta este o chestie de viață și de moarte. Literalmente. Și mai gîndiți-vă, acum, că Orion, așa prostuț cum e el, este mult mai deștept decît Stația Spațială sau decît orice mai avem prin spațiu la ora asta. Nici măcar nu-mi dau seama dacă e bine pentru noi, cei de jos, cu telefoane, sau nasol pentru ei, cei de sus, cu nave spațiale.