Olé-olé, energia unde e?

România are, conform ANRE, o capacitate instalată pentru producerea energiei electrice de 18,24 GW sau 18.248 MW. Aici intră, desigur, toate unitățile care pot produce sau chiar produc energie electrică, indiferent de sursă.

Dacă eliminăm cărbunele și hidrocarburile, care însumează 5.627,82 MW, tot ne mai rămân 12.620,98 MW proveniți din surse cât de cât curate pe care i-am putea produce. Doar că nu-i producem. producem, în mod constant, doar jumătate din această cantitate de energie, în condițiile în care, zilnic, la aproape orice oră, din cărbune și hidrocarburi ne vin între 1.000 și 2.000 MW.

Piața energiei a trecut, de puțină vreme, printr-o așa-zisă „liberalizare“. Acest lucru ar fi trebuit să ducă, repede, la o reglare a prețurilor energiei electrice, în funcție de regula de bază a unei economii de piață funcționale, respectiv cea a cererii și ofertei. În cazul României, unde capacitatea de producție este de 18 GW, iar consumul nu depășește, în orele de vârf, 7 GW, am avea parte, teoretic, de supraproducție, iar producătorii de energie ar trebui să se bată în oferte, să încurajeze consumul, să micșoreze prețurile până la limita minimă a profitabilității și să exporte masiv.

Nimic din aceste lucruri nu se întâmplă, ba mai mult, prețurile energiei electrice se încăpățânează să rămână ridicate, destul de aproape de nivelurile maxime atinse de-a lungul anului 2022. Ciudată economie de piață, nu-i așa?

Despre export de energie electrică putem vorbi doar în anumite limite date. Adică, oricâtă energie în surplus am produce, de exportat nu putem exporta decât atât cât ne permit rețelele de transport. La începutul lui 2021, capacitatea de import a rețelelor românești era de 3.000 MW, iar cea de export era de 2.800 MW. Această capacitatea ar trebui să crească constant până la a se dubla în 2026. Deja anul acesta, în ziua de Paște, s-a stabilit un record de export al energiei electrice, de 3.755 MW la ora de vârf a zilei. În general, însă, exportăm cam 6-700 MW în timpul zilei. Iar noaptea importăm, uneori cam 5-600 MW.

România are un singur producător de energie electrică extrem de constant: Nuclearelectrica. Cele două reactoare de la Cernavodă produc, fiecare, câte 700 MW. Fiecare reactor intră în revizie timp de o lună pe an. Așadar, timp de 11 luni, Nuclearelectrica livrează în sistemul energetic 1.400 MW, fără sincope. Aceasta este capacitatea instalată, asta este cantitatea de energie furnizată.

În schimb, Hidroelectrica, cel mai mare producător din România, nu ajunge niciodată la maximul capacității instalate, care este de peste 6,6 GW. De obicei, indiferent de condițiile meteo, Hidroelectrica lucrează la jumătate din capacitate, furnizând doar aproximativ 3.000 MW.

Când este secetă, așa cum a fost în 2021 și 2022, producția redusă a Hidroelectrica este de înțeles. Anul acesta, însă, când debitele râurilor sunt la cote maxime sau aproape, faptul că principalul producător de energie electrică al României lucrează la jumătate din capacitate, în cel mai bun caz, este inexplicabil. Și nu, nu sunt în revizie jumătate dintre hidrocentrale, în același timp, 12 luni din 12.

În fine, parcurile eoliene pot produce 3 GW. Dar produc, în cea mai mare parte a timpului, 1-1,3 GW. Pe fotovoltaice nu ne putem baza noaptea, așa că din această sursă, cu o putere instalată de 1,4 GW, nu putem aștepta energie electrică decât când e soarele sus pe cer.

Cu toate acestea, în condițiile în care centralele pe cărbune și cele pe gaz nu au fost încă închise și nici nu vor fi până în 2030, cu Hidroelectrica și Nuclearelectrica funcționând la capacitate maximă, România ar putea produce, zilnic, între 9 și 10.000 MW, asta însemnând un export constant de 2-3.000 MW și importuri zero.

Dar cum Hidroelectrica, Nuclearelectrica și termocentralele aparțin statului, ar însemna ca producătorii privați de energie electrică să fie nevoiți să se adapteze pieței, să producă ieftin pentru a putea rămâne în piață și a fi competitivi. Or asta nu se poate, pentru că ar dispărea enormele marje de profit actuale. Așa că, deși vorbim de o piață liberă, unde și statul are voie să joace la fel ca orice competitor, statul își înfrânează producția pentru a face loc și privaților, care nu acceptă să-și diminueze profitul pentru a rămâne în joc. Asta în condițiile în care statul nu are voie să-și subvenționeze companiile producătoare de energie, care sunt condamnate să fie profitabile în orice condiții, în timp ce producătorii privați, din zona eolienelor și fotovoltaicelor, primesc subvenții și ajutoare de stat fără să se mai revolte nimeni.

Vreți energie mai ieftină, ca să trăiți mai bine? N-o să vedeți, pentru că bine trebuie să trăiască băieții deștepți din energie, cu prioritate.