Olé, olé și aoleo, să trăiască Dinamo!

Dinamo e un fel de Turcia. De la începutul secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman începuse să fie supranumit „bolnavul Europei“. Puterile europene (Anglia, în special) îl mențineau în viață, pe aparate. Nu discutăm națiunile de atunci, nu-i locul aici, chiar dacă tendințele expansioniste ale imperiului de la Răsărit rămîn îngrijorătoare și acum. Revenind la ale noastre, îți pui întrebarea: mai merită salvat Dinamo? Sau nu? Grea întrebare. Îi frămîntă și pe fanii echipei din Ștefan cel Mare, dragii de ei. Într-un fel, întrebarea ne preocupă și pe noi, cei care am ținut cu cluburile Internelor și Apărării doar în meciurile europene. Și cu urmașele lor, la fel. Deci chiar așa: ce fel de Dinamo (mai) salvezi? Salvezi numele unui club prestigios sau salvezi o tradiție?

Întrebările astea (fără răspuns, deocamdată) ne veniră de la recentele declarații ale lui Ion Țiriac. Miliardarul nea Țiri a zis că ar investi în Dinamo dacă-l are alături pe prietenul Mircea Lucescu. Să-i zică Dinamo Brașov sau Dinamo Tărlungeni, doar Dinamo să fie… La rîndu-i, și nea Il Luce a confirmat că e în vorbe cu Țiriacul. Bun, ar putea ieși ceva de aici! Mircea Lucescu, veșnic tînăr, le are cu fotbalul. Dacă se face lipeala, nici nu mai contează cît se pricepe Ion Țiriac la detaliile acestui sport, cel mai frumos din lume. De exemplu, poa’ să creadă că, atunci cînd juca Lucescu, dinamoviștii excelau prin loviturile „lung de linie“, pe partea dreaptă, iar Dudu Georgescu finaliza mingea, cu un smash devastator. Octogenarul tenisman Țiriac mai poate să considere și că eternii adversari de la Steaua au cîștigat Cupa Campionilor la tiebreak, în 1986, atunci cînd Duckadam a salvat patru mingi de meci. Din punctul ăsta de vedere, contează mai puțin dacă Omul cu Banii știe (sau nu) cu ce să mănîncă fotbalul. Pentru greu încercații membri ai sectei „Salvați Dinamo!“, iată, apăru o nouă și tînără speranță: în echipă cu Lucescu, un iubitor de mistreți și-ar scoate aricii din buzunar!

Înțeleptul, muncitorul și generosul Ion Țiriac este un tip demn de admirație, fără mișto. După ce a trudit din greu, și-a mutat turneele ATP sau WTA dintr-un oraș în altul. C-așa-i în tenis, vorba aia… Așa-i și-n sporturile cu motor, acolo unde fostul raliu Paris-Dakar s-a desfășurat, mai nou, în Arabia Saudită. Ei, da’ cu fotbalul e mai complicat. Ar mai fi Dinamo tot Dinamo dacă nu joacă în Capitală? S-a văzut și la recentul derby bucureștean, cînd așa-zisele „ciori“ de la Rapid, jucînd slab, i-au bătut pe „cîinii“ de la Dinamo, doar cu gîndul că au cuib nou în Giulești.

S-or mai gîndi și adevărații dinamoviști la toate chestiile astea. Se mai gîndesc și Țiriac, și Lucescu, nu încape îndoială, că-s oameni deștepți. De ce ne aia de soarta lui Dinamo pe noi, proștii fără grade mari, uite, apare altă întrebare. Zău, ce-ar fi viața noastră fără Dinamo? Bazîndu-ne pe tandemul Țiriac-Lucescu, membri proeminenți ai Generației 80 de ani, eternul New Dinamo se va regăsi cu neamul și țărișoara: va înainta spre viitor, privind în urmă, cînd era mai bine. Hai România!