În mijlocul Craiovei, în Valea Vâlcii, unde s-a construit un pasaj suprateran care ucide tot în jur, poți să întâlnești un dac de lemn, în mărime ușor supranaturală, cu celebrul steag-lup. Stă sub pod, pare că a fost adus de cineva cu mașina timpului și lăsat acolo, la mișto: hai, dacule, jos cu tine, doar până aici ai plătit.
Cu cine mai vorbești de prin Craiova îți zice imediat: băi, s-a făcut centrul vechi, să vezi ce mișto arată!
Să ne înțelegem: centrul vechi din Craiova este format din trei străduțe. A fost renovat aproape la fel cum a fost renovat și centrul vechi al Bucureștiului: pavaj, apoi două case cu fațade noi, una fără. Însuși sediul PSD se prăbușește, e o ruină, ți se spune pe niște foi lipite pe clădire să mergi pe stradă pentru că e posibil să-ți cadă tencuiala în cap. Sediul PSD este într-o clădire mare, veche, unde funcționează și Biblioteca Franceză. E o clădire care, când treci pe lângă ea, o poți auzi: Pssst, pssst, nene, omoară-mă! Scapă-mă de chinuri!
Olguței i s-a dus vestea cum i se dusese și lui Oprescu – sunt buni, dom’le, au făcut chestii, or să-i voteze oamenii o mie de ani de-acum înainte!
Și chiar te gândești că au făcut ceva. Într-o zi ploioasă de săptămâna trecută, așteptând să văd meciul Craiovei și stadionul cel nou, am cutreierat străzile Craiovei. E orașul pe care îl știam din anii ’90, orașul în care am copilărit: unele locuri sunt neatinse de mână de om de-atunci, garduri prăbușite, școli lăsate în ruină, alte locuri, alte clădiri au fost amenajate, renovate, blocuri anvelopate termic. Același amestec de ”aproape mișto” și ”nu s-a făcut nimic”, același amestec de mulți primari care, în principal, și-au băgat picioarele.
Altfel, ooo, da, noul „Ion Oblemenco” este impresionant, frumos cum numai echipa Craiovei poate fi, strălucea în ceața serii ca o navă extraterestră aterizată în mijlocul glumelor lui nea Mărin.