Pe lângă atitudinea față de rasism, xenofobie și sexism, pe lângă disponibilitatea de a-și pune în practică politicile și gradul de asemănare cu un clovn, mai există o diferență esențială între Donald Trump și Bernie Sanders, cei doi candidați antisistem de la prezidențialele americane pe care presa de dreapta tinde să-i catalogheze drept populiști. E vorba de felul în care ei înțeleg problema inegalității sociale.
Datele arată că două mari categorii au avut de câștigat de pe urma globalizării, în ultimii 25 de ani. În primul rând, au ieșit din sărăcie sute de milioane de cetățeni ai țărilor în curs de dezvoltare (India, China, Indonezia). Economiștii vorbesc de o consolidare fără precedent a clasei de mijloc globale. Cele mai mari creșteri ale veniturilor le-au înregistrat cei care se plasau pe la mijloc într-un clasament global al bunăstării, dar nici persoanele mai de pe la coadă n-au stagnat. Al doilea mare câștigător e ceea ce noi numim 1%, adică superbogații lumii, care au cunoscut creșteri procentuale comparabile cu ale clasei de mijloc globale, numai că pornind de la venituri deja obscen de mari.
Iar acum e timpul ca, pe acest fundal de vești bune, să apară și perdanții. E vorba, desigur, de partea de jos a clasei de mijloc din economiile dezvoltate, de muncitori blue collar care și-au găsit fabricile închise și locurile de muncă date unor indieni sau chinezi gata să lucreze pe mărunțiș.
Inegalitățile tot mai mari din societatea americană i-au făcut posibili pe Trump și Sanders. Există însă o diferență în felul cum se raportează ei la problemă. În privința lui Trump, e relevant acel colaj de pe YouTube în care spune ”China” de sute de ori, cu vocea apăsată a unui maniac superficial. Trump vede comerțul mondial ca pe un joc cu sumă fixă, de pe urma căruia cineva are de pierdut atunci când alții câștigă. Principalii vinovați pentru adâncirea inegalității economice din Statele Unite sunt deci săracii lumii. E adevărat, în ultimii 25 de ani, veniturile clasei de mijloc mondiale aproape că s-au dublat, dar tot n-au ajuns din urmă ca prosperitate mediile muncitorești din economiile prospere.
Sanders vede rezolvarea în altă parte. Deși prea entuziast și revoluționar pentru a propune niște soluții concrete, Sanders își concentrează atacurile pe elita financiară a Americii. Dintre câștigătorii globalizării, această categorie avea cea mai mică nevoie de o creștere substanțială a veniturilor.
De vină pentru impulsul de a da vina pe economiile emergente e o nepăsare istorică pentru problema inegalității mondiale. Nici măcar inegalitățile economice din cadrul aceleiași societăți nu ne preocupă prea mult, iar astea sunt chestii vizibile, la fel de evidente ca cerșetorii și persoanele fără adăpost de pe străzile marilor orașe. Sărăcia altor popoare ține deja de domeniul abstract al unor tabele. Numai că ne leagă de proletariatul global nu doar umanitatea comună, ci și o contribuție importantă a democrațiilor occidentale la perpetuarea inegalității.
Filosoful britanic Leif Wenar argumentează, în lucrarea Blood Oil: Tyrants, Violence and the Rules That Run the World, apărută la începutul acestui an, că, atunci când democrațiile cumpără petrol și alte resurse de la dictatori din lumea a treia, se fac părtașe la comerțul cu mărfuri furate. E ca și cum am cumpăra cu bună știință telefoane furate de la un bișnițar din Obor. Țări africane bogate în resurse au devenit astfel victimele propriei bogății, în timp ce dictatorii de la conducerea lor au ajuns să prospere, vânzând chestii care nu le aparțin, cu larga participare a democrațiilor vestice.
Soluția propusă de Wenar ar fi să nu-i mai subvenționăm pe dictatorii rentieri, să nu mai importăm petrol și alte resurse din țări ai căror cetățeni n-au nici un cuvânt de spus cu privire la aceste tranzacții. Desigur, e un boicot costisitor, însă drepturile au prioritate în fața calculelor economice. E absurd să spui că nu respecți un drept al unei alte persoane pe motiv că te-ar costa prea mult să faci asta. (”O să-ți fur telefonul, pentru că m-ar costa prea mult să-ți respect dreptul de proprietate asupra lui și să nu-l fur.”)
Aceeași lipsă de apetență pentru un ideal cosmopolit, global, al dreptății se vede și în atitudinea față de refugiați și imigranți. Locuitorii economiilor dezvoltate se gândesc doar la felurile în care refugiații reprezintă un inconvenient pentru ei. Pare că e OK să-i salvezi viața unui alt om, însă numai dacă asta nu presupune o coborâre prea mare a nivelului de lux în care trăiești.