Caţavencii

Omul cu broasca de fier

Bear Grylls, omul care obișnuiește să doarmă în carcase de animale în timp ce-și bea propria urină, a fost amendat de bulgari pentru că a mîncat ceafă de broască în Parcul Național Rila. Și știm cu toții cît de sensibili sînt bulgarii în privința cefei. Bine, putea să fie și mai rău, putea să intre ca un țăran în plantațiile sacre de castraveciori murați.

Un american s-a împușcat singur în timp ce le arăta unor copii cum se învîrte un pistol pe deget la o petrecere. Au evoluat mult și clovnii de petrecere. Dacă la început trăgeau cu apă dintr-o floare de la butonieră, acum trag cu gloanțe.

Yoshitaka Sakurada, ministrul japonez însărcinat cu pregătirile pentru Olimpiada de Vară din 2020, a întîrziat trei minute la o ședință de lucru, motiv pentru care i s-a cerut demisia. Ce putem să mai zicem de situația din alte țări, mai bogate în cormorani, unde miniștrii întîrzie țara și cîte 300 de ani?

O femeie din Australia s-a declarat revoltată după ce a descoperit că leul de jucărie pe care l-a cumpărat pentru copiii ei are un penis stilizat. Probabil, doamna o să fie și mai șocată după ce află cît de obscen vorbește leul de jucărie, avînd în vedere că a fost șofer pe taxi.

Brand-ul Burberry și-a cerut scuze după ce a scos pe piață un hanorac cu șnur în formă de ștreang. Pentru următoarea creație poate aleg ceva mai pașnic. De exemplu, niște blugi cu ghilotină sau rochia cu scaun electric.

Tot mai mulți stăpîni de cîini refuză să-și vaccineze animalele de frică să nu facă autism. Dacă mai aveam nevoie de vreo dovadă că unii cîini s-ar putea să fie mai deștepți decît oamenii, acum o avem.

Costa Rica a raportat primele cazuri de pojar din 2006 încoace, iar Madagascarul se confruntă cu o epidemie în toată regulă. Așteptăm cu interes să aflăm ce boală contagioasă bîntuie pe la Belgrad și de-abia după aia putem să zicem cu adevărat că autoritățile din România depun toate eforturile pentru a-i aduce în țară pe Elena Udrea, Radu Mazăre și Sebastian Ghiță.

Duelul cu săbii laser a fost recunoscut oficial ca sport în Franța. Se bănuiește că nobila disciplină a evoluat în timp din duelul cu baghete de pîine proaspete pe care parizienii obișnuiau să-l practice dimineața pe la brutării.

Exit mobile version