Caţavencii

Onţanu dă 50 de milioane pentru a avea cel mai irigat sector

Fără vreo legătură cu faptul că urmează o campanie electorală ori că sîntem în prag de iarnă, primăria Sectorului 2 a decis să atribuie nu mai puţin de 50 de milioane de lei pentru produse şi montaj de sisteme de irigaţii şi spaţii verzi. Mai exact, Agenţia Domeniului Public din subordinea primăriei conduse de generalul Neculai Onţanu urmează să vireze suma asta de bani unui SRL care, timp de patru ani, va furniza echipamente de irigaţii, pe care le va şi instala pe raza sectorului.

Totul a fost pornit imediat după alegeri şi finalizat în 27 septembrie cînd, în urma unei licitaţii cu un singur participant, firma Cris Garden SRL a fost declarată cîştigătoare a contractului. Oferta acestora a fost de 50 milioane, cu aproape 8% mai puţin decît preţul maxim pe care ADP era dispusă să-l plătească. În plus, societatea este una cu experienţă în domeniul încasatului de la stat, numele ei apărînd în mai multe contracte dubioase semnate cu primăriile din Bucureşti. Numai de la primăria Sectorului 3, aceasta a primit în ultimii doi ani contracte de peste 4 milioane de euro şi, în întreaga activitate, mai bine de 10 milioane. Nici Primăria Generală nu a scăpat fără a-i acorda cîteva contracte bănoase societăţii. SC Cris Garden SRL este deţinută de Sorin Cosac, personaj asociat unor nume precum Omar Hayssam. Mai exact, acesta ar fi preluat în urmă cu cîţiva ani o societate de la Mukhles Omar, fratele celebrului sirian, fapt pentru care a intrat în vizorul Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Or, avînd aşa contracte bănoase la activ, e de înţeles că SRL-ul reuşeşte să obţină profituri precum cel din 2011, de 9,6 milioane, ori cel din 2010, de 9,8 milioane lei. La banii ăştia, nici nu mai contează că, pentru a-i obţine, mai trebuie, din când în când, să alimentezi conturile câte unui primar, fie el general sau nu.

Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012

Exit mobile version