Alegerile sunt făcute de experţi, în folosul unei caste, prin intermediul unei mulţimi. Experţii lucrează pe bani şi n-au mamă şi tată, casta câştigă bani şi n-o interesează morala, în timp ce mulţimea este manipulată de experţi, în folosul castei. Experţi sunt, mulţimi există, ce lipseşte sunt banii. E criză mare de resurse şi partidul nu se grăbeşte să bage mâna în propriul buzunar, mai ales acum, când recesiunea a scumpit şpaga.
În atari împejurări, grele pentru ţară şi profitabile pentru politicieni, statul este chitit să-şi înstrăineze participaţiunile la mai multe companii energetice. Parte dintre ele sunt active ale Fondului Proprietatea, administrat până de curând de firma newyorkeză Franklin Templeton. Indiferent cine va conduce Fondul Proprietatea, se va confrunta cu aceleaşi probleme: companiile Fondului trebuie listate pe pieţele de capital străine, misiune grea, dat fiind faptul că fondul este constituit din entităţi necotate la bursă.
Lupta pentru aducerea unui investitor străin de calibru, care să preia părţile statului român, este coordonată de Elena Udrea şi de Adriean Videanu. Pasul nr. 1: Firma de comunicare Magnum Communications & Public Affairs s-a afiliat la compania britanică Bell Pottinger Group, divizia de relaţii publice a agenţiei britanice Chime Communications. Daniel Ionescu, managerul firmei Magnum, este consilierul lui Adriean Videanu. Clienţii Bell Pottinger din România sunt Vodafone, HP, Unilever, Visa, Emirates, Aviva, Texaco, Toshiba.
Pasul nr. 2: Udrea pune ochii pe Autoritatea de Investiţii a emiratului Qatar, care administrează Fondul Suveran al Qatarului, condus de şeicul Hamad bin Jassem bin Jaber Al Thani, membru al familiei dinastice Al Thani. Autoritatea de Investiţii a Qatarului este unul dintre cei mai mari investitori din lume. Recent, a semnat cu CMA-CGM (prima companie de shipping din Franţa şi al treilea transportator naval mondial) un contract de investiţii de un miliard de euro. Mai are investiţii uriaşe în Indonezia, India, Germania, China, Tadjikistan.
Pasul nr. 3: Bell Pottinger a semnat cu emiratul Qatar contractul de PR, prin care Qatar Airways a intrat pe piaţa românească. Primul zbor a fost inaugurat pe 17 ianuarie 2011, în prezenţa Elenei Udrea, a ambasadorului României în Qatar, Adrian Măcelaru, a ambasadorului Qatarului în România, Salem Abdullah Al Jaber, şi a lui Akbar Al Baker, directorul executiv al companiei Qatar Airways.
Pasul nr. 4: Udrea a semnat un contract confidenţial cu Bell Pottinger, cu o cifră cu şapte zerouri, pentru ca firma britanică să aducă Autoritatea de Investiţii a Qatarului în România. Observatorii de pe tuşă califică drept „şpagă“ acest comision. Cheta a fost strânsă de 18 întreprinzători autohtoni care sunt clienţi istorici ai statului şi au interese politice ca PDL să câştige alegerile. Odată ce se ştie acest lucru, urmează ca numele lor să fie publicate „pe surse“, în contextul alegerilor. Parte din chetă a fost vărsată în bugetul de campanie al PDL.
Ce urmăreşte, de fapt, această inginerie financiară? a) consilierea investitorului din Qatar de către un client recomandat de Bell Pottinger; acesta este Franklin Templeton, chiar dacă instanţa a anulat, în decembrie 2011, numirea firmei newyorkeze la conducerea Fondului Proprietatea, dat fiind faptul că hotărârea tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti; b) achiziţionarea de către Autoritatea de Investiţii a Qatarului la valori supraevaluate a activelor Fondului Proprietatea; c) tranzacţiile nu se vor licita, deoarece sumele inhibitor de mari pe care joacă actorul din Golf elimină din start concurenţa.
Dacă pornim de la premisa că Franklin Templeton are mari probleme de imagine – în Turcia, firma este cercetată pentru manipularea pieţei de capital –, ne putem aştepta ca scenariul după care statul îşi va vinde participaţiunile să se subînscrie pe orbita marilor acte de corupţie autohtone: sume uriaşe de bani rezultate din diferenţa dintre valoarea supraevaluată şi cea realistă a activelor vor fi deturnate înspre trezoreria campaniei PDL, fapt care va asigura din start victoria acestuia în alegeri.
