Caţavencii

Oprescu va aprinde iluminarea stradală a Capitalei, pentru perioada Sărbătorilor de iarnă

Primarul Capitalei va aprinde stâlpii de iluminat deseară, în prezența bucureștenilor și a poliției locale, care a venit cu această inițiativă în urma înmulțirii cazurilor de jaf și de viol. El va da astfel startul noului sezon al Sărbătorilor de iarnă, perioadă în care trebuie să fim mai buni și să nu mai dăm în cap la oameni pe stradă pe timp de noapte. Edilul șef umrează să aprindă mai întâi luminile din centrul orașului, acolo unde, din cauza întunericului, tinerii se ciocneau noaptea nas în nas la ieșirea din club.

“Anul acesta, ca de obicei, Bucureștiul va avea parte de iluminare stradală pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă”, a declarat Oprescu, într-un comunicat remis presei. „Toate metropolele civilizate trebuie să dispună de iluminare stradală nocturnă, măcar în luna decembrie, când e ziua mai scurtă  și, din cauza frigului, săracii orașului trec la jafuri și tâlhării.”

Oprescu a ținut să-i invite pe străini să ne viziteze Capitala, deoarece, spune el, acum e momentul potrivit. “Nemafiind întuneric beznă pe străzi, ca-n restul anului, șansele de a fi jefuiți la drumul mare de recidiviști tatuați scade considerabil. Veniți, așadar, să vizitați Micul Paris, deoarece lumina stâlpilor de pe stradă vă va aduce în suflet un grad sporit de siguranță!”

Exit mobile version