Ce le mai zice, dom’le! Francheţe cu limbaj colorat. Prima impresie. În mintea lui Oprescu, primarul Capitalei de astăzi, e de fapt altceva. Scamatorii. Şmecherii. Artificii. Bălării. Băloşenii. Mîzgă. Înjurături. Lături. În fundul unui asemenea smîrc se sufocă orice floare, orice proiect.
Nu putea mişca decît în vorbe. Vorba îi e spectacol şi limită. Două mari stînci i-au mîncat „ficaţii“. Autoritatea paternă accentuată, tatăl-lucrător în organele Securităţii, şi omul care i-a umbrit şi „luat“ viaţa. Umbra tutelară a neînvinsului Băsescu, fost primar al Capitalei şi cel care l-a învins cu orice ocazie. Genetica şi Agora. Nu poţi să le zdrobeşti.
Şi totuşi a terminat. Ceea ce au făcut autorităţile lui. „Realizările“ lui? Finalizări ale proiectelor lui Băsescu (pod Basarab, stadionul Naţional Arena, Centrul vechi). Realizările lui? Şantier pentru podul inutil de pe Mihai Bravu-Văcăreşti, de fapt, cu trei-patru kilometri mai departe decît ar fi trebuit (Piaţa Berceni). Şantier pentru diametrala de la Buzeşti. Nedus la capăt, plin de inegalităţi, acum stopat de sentinţe judecătoreşti. Psihanaliza cea mai ieftină dovedeşte că drumurile astea nu-l duc nicăieri. A făcut ceva ca să se afle în treabă. În rest, nimic, nimic, nimic. Timp de patru ani.
Simbolic este momentul din mandatul de primar în care şi-a pus dantura. O dantură care nu-l încăpea, hidoasă, dîndu-i vorbă proastă şi împleticită. Cam aşa şi e. Uite-l! Scoate monştri de pe limbă. „Capabil“ de autostrăzi suspendate, incapabil de pus o cărămidă în realitatea imediată. Are colţi. Nu muşcă. „N-are bulan.“